În istoria politică și juridică a României, Constituția din 1866 ocupă un loc central. Aceasta a reprezentat nu doar un act fundamental, ci și un catalizator al proceselor de modernizare și democratizare din acea perioadă. Actul a fost elaborat și adoptat după unificarea Principatelor Române, marcând un moment de cotitură în istoria țării.
Contextul și procesul de elaborare și adoptare al Constituției din 1866 au fost influențate de numeroase forțe politice interne și externe. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1866, majoritatea forțelor politice din România erau înclinatate spre ideea aducerii unui prinț străin pe tronul țării. Alegerea a căzut pe Carol de Hohenzollern, văr cu Napoleon al III-lea și înrudit cu regele Prusiei. Acesta a ajuns în România la 10 mai 1866, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativă, care s-a transformat ulterior în Adunare Constituantă.
Această Adunare a avut un rol crucial în dezbaterea și votarea proiectului de constituție, un proces ce a durat 13 zile. În cele din urmă, Constituția a fost votată și promulgată la 30 iunie 1866, marcând oficial începutul domniei lui Carol I și inaugurând o perioadă de profundă transformare pentru România.
Constituția din 1866, prima constituție propriu-zisă a României, a fost adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831, un document recunoscut pentru abordarea sa modernă și democratică. Astfel, Constituția din 1866 a adus o serie de schimbări esențiale: a transformat România într-o monarhie constituțională ereditară și a introdus principii democratice precum separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială și drepturi și libertăți cetățenești. Totodată, ea a păstrat votul cenzitar, ceea ce a permis marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori, să aibă un rol decisiv în politica țării.
Citește și Proclamația de la Islaz: Momentul definitoriu în istoria Revoluției Române din 1848
Constituția din 1866 a stabilit suveranitatea națională și a instituit principiul separării puterilor în stat. Ea a stabilit libertăți și drepturi cetățenești, inclusiv un nou sistem electoral bazat pe votul cenzitar. Instituțiile centrale ale statului au inclus o monarhie ereditară, un guvern reprezentativ și responsabil, și un Parlament bicameral.
Cu toate acestea, Constituția din 1866 a suferit o serie de modificări importante pe parcursul anilor. În 1879, Art. 7 a fost modificat pentru a condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine. În 1884, numărul colegiilor electorale a fost redus, lărgind astfel dreptul de vot. În 1917, s-a renunțat la articolul ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, făcând posibilă reforma agrară din 1918-1921.
Constituția din 1866 a reprezentat o etapă esențială în istoria modernă a României, oferind cadrul pentru dezvoltarea democratică a țării. Este o mărturie a independenței naționale și a maturizării politice a țării, stabilind principiile fundamentale care au condus la formarea României moderne. Deși a fost înlocuită în 1923, importanța și influența sa continuă să fie resimțite și astăzi.
