Copiii și nepoții naziștilor raportează traume din confruntarea cu trecutul întunecat

Copiii și nepoții naziștilor raportează traume din confruntarea cu trecutul întunecat

Distribuie

Nume ca Himmler, Goring, Goeh sau Hoss mai au încă puterea de a evoca ororile Holocaustului. Copiii și nepoții naziștilor astăzi sunt condamnaţi să ducă povara unei reputaţii legate de cele mai cunoscute crime ale Germaniei naziste, scria cu 10 ani în urmă BBC.

Atunci când era copil, părinții lui Rainer Hoss i-au arătat acestuia mai multe fotografii de familie cu tatăl lui său când era copil şi se juca în curtea cu piscină a unei case care pare căminul ideal pentru orice familie. În realitate, casa în care a crescut tatăl lui Rainer se afla la doar câțiva metri de lagărul de exterminare Auschwitz. Bunicul lui Rainer, Rudolf Hoss, a fost primul comandant al lagărului nazist, iar tatăl lui a crescut la câțiva metri de camerele de gazare, jucându-se cu jucării confecționate de prizonieri.

Rainer îşi aminteşte că atunci când culegea căpşuni din casa bunicilor, aceştia îi spuneau să le spele înainte de a le mânca, pentru că erau pline de cenuşa provenită de la cuptoarele din lagăr.

“Este greu să explic sentimentul de vinovăție, şi cu toate că nu am niciun motiv să îl nutresc, duc această povară în continuare”, a povestit nepotul nazistului.

“Îmi este ruşine de ceea ce bunicul meu le-a făcut zecilor de mii de mii de oameni concentraţi acolo. Aşa că ajung să mă întreb de ce ei au trebuit să moară, iar eu trebuie să trăiesc. Ca să port această povară? Este singura explicaţie pe care o găsesc”, a mai spus Rainer Hoss.

Citește și Un fost agent FBI spune că știe cine a dezvăluit naziștilor unde se ascundea Anne Frank

Katrin Himmler a încercat să scape de povara de a-l avea pe Heinrich Himmler în familie, scriind o carte-“Fraţii Himmler: Povestea unei familii germane”, în care dezvăluie detalii despre Heinrich Himmler, care era fratele bunicului său, despre bunicul său şi despre un alt frate al acestuia, ambii fiind membri ai partidului nazist.

“Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să mă distanţez şi să mă confrunt în mod direct cu situaţia. Nu am de ce să mă ascund sau să mă ruşinez de această legătură de familie”, a spus Katrin.

“Unii nu mai păstrează legătura nu părinţii, ca să îşi poată duce viaţa mai departe fără a fi afectaţi. Alţii aleg să îi iubească necondiţionat şi să lase lucrurile rele deoparte. Oare poţi să-I iubeşti ştiind că au făcut lucruri groaznice?”, se întreabă nepoata criminalului de război nazist.

Monika Hertwig era abia născută (1945) atunci când tatăl ei, Amon Goeth, comandantul unui lagăr din Cracovia, a fost judecat şi spânzurat pentru că a ucis zeci de mii de evrei. Mama ei a crescut-o ascunzându-i trecutul întunecat al tatălui său. În adolescenţă, când mama Monikăi nu a mai putut să-i ascundă adevărul, aceasta a recunoscut că e posibil ca tatăl ei “să fi omorât câţiva evrei”, fără să menționeze mai multe detalii, deși Monika Hertwig a insistat cu întrebările.

Citește și Istoria evreilor și a Holocaustului devine disciplină școlară obligatorie

Când a fost lansată producția cinematografică “Lista lui Schindler” (1993), Monika Hertwig a aflat că numărul celor morți din cauza tatălui său era impresionant și a suferit un șoc.

Bettina Goring, strănepoata lui Hermann Goring, secundul lui Adolf Hitler în fruntea Partidului nazist, a simțit că trebuia să ia măsuri drastice pentru a stârpi moștenirea grea a familiei. Atât ea cât şi fratele ei au decis să fie sterilizați, ca să nu ducă mai departe gena familiei. Amândoi au ales să evite nașterea unui nou monstru în familie.

Parte din rețeaua noastră: Facla.ro | Enciclopedic.ro