„Coregrafia Artistului”, expoziție de artă plastică cu scop caritabil

Distribuie

Începând cu data de 18 ianuarie 2022, Foaierul Media (aripa Intercontinental) al Teatrului Național I.L. Caragiale găzduiește expoziția „Coregrafia Artistului”, organizată de Galeria Arhiva de Artă, în colaborare cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România.

Expoziția, organizată în scop caritabil, reunește peste 40 de artişti care şi-au exprimat cu entuziasm disponibilitatea de a susţine cauza copiilor din Centrele E.G.A.L ale Societații Naționale de Cruce Roșiedin România. Organizatorii s-ar bucura de susținerea acordată acestui proiect, inclusiv prin participarea cu donații sau sponsorizări a celor care doresc acest lucru.

Noua expoziție cuprinde o selecție de portrete ale unor artiști români consacrați din teatru, cinematografie și din lumea muzicală. Urmărind portretele expuse în acestă expoziție, întelegem cât de mult a însemnat pentru fiecare dintre artiștii expozanți transpunerea pe pânza a chipului actorului sau a solistului preferat, personalități care i-au marcat copilăria și viața. Lucrările sunt realizate în tehnici diverse: ulei pe pânza, acrilic, cărbune, metalo-plastie – elemente și materiale ce releva preocupările artiștilor pentru studiul artei.

Expoziția va rămâne deschisă până în 10 februarie și va avea următorul program de vizitare: de luni până duminică între 11.00 – 18.00. Accesul este gratuit, dar conform regulamentelor sanitare în vigoare.

Citește și Deschiderea expoziției „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, la Muzeul Național de Istorie a României