Cornel Dinu, lăsat fără certificatul de revoluționar cu rol determinant

Distribuie

Fostului fotbalist Cornel Dinu, care deține și gradul de general, pentru funcțiile deținute în cadrul fostei Miliții comuniste, i-a fost retras certificatul de revoluționar cu rol determinant.

Decizia a fost luată de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSR), printr-un decret emis pe 31 mai 2022.

Actul semnat de SSR va trebui confirmat de către Curtea de Apel București. Până la sentința definitivă, Cornel Dinu va continua să încaseze lunar o indemnizație de 2.000 de lei, va avea transport gratuit și scutire de la plata anumitor dări către statul român.

Titulatura lui Dinu a fost contestată de revoluționarul Marian Moroșanu, iar comisia de anchetă a analizat în detaliu documentele care au stat la baza emiterii titulaturii.

Cornel Dinu a declarat că a fost pe străzi alături de revoluționari în București, în seara zilei de 21 decembrie 1989. Comisia a decretat că afirmațiile lui Dinu nu pot fi probate prin înscrisuri. La dosar există un singur martor care a declarat că l-a întâlnit pe fostul fotbalist la TVR abia pe 24 decembrie, în grupul condus de Ion Iliescu.

Citește și Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor cere retragerea certificatului lui Alexandru Arșinel

Cornel Dinu ar fi trebuit să probeze că a făcut ceva esențial în perioada 14-22 decembrie 1989, ora 12.10, ora fugii dictatorului. Este condiția esențială prevăzută în legea în baza căreia se acordă titulatura de luptător în Revoluție cu Rol Determinant.

Pe Cornel Dinu Revoluția din 1989 l-a prins în postura de antrenor al FC Olt Scornicești, echipa de suflet a dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Potrivit propriilor mărturii, Dinu a plecat în Italia la 13 decembrie 1989 şi a revenit în ţară pe 19, aceeaşi lună. În „Cizmă” s-a întâlnit cu Vladimir Cohn, pe atunci mare industriaş în Italia şi Statele Unite ale Americii, ulterior cunoscut în țară ca unul dintre finanțatorii clubului Dinamo.

După 1990, a fost numit de Iliescu secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, mai târziu a ajuns antrenor al echipei naționale de fotbal.