Cotroceni IStory, atelier de film documentar pentru liceeni

Cotroceni IStory, atelier de film documentar pentru liceeni

Distribuie

Muzeul Naţional Cotroceni invită liceenii să se înscrie la atelierul de film documentar Cotroceni IStory, o introducere în arta documentară ca modalitate de înţelegere şi prezentare a contextului, istoriei şi poveştilor cartierului Cotroceni, din perspectiva personală a participanţilor.

Pe parcursul a două săptămâni, tinerii cursanţi vor avea ocazia, alături de noţiunile teoretice, să-şi însuşească tehnicile necesare pentru realizarea unor scurte materiale video care să vizeze comunitatea din jurul cartierului Cotroceni şi a Muzeului Naţional Cotroceni.

Sesiunile introductive în filmul documentar vor fi completate de „munca de teren”, de explorarea şi identificare a temelor, fie din interiorul muzeului, fie din cartierul Cotroceni, care vor deveni subiectele viitoarelor filme documentare.

Următoarele întâlniri ale atelierului vor fi dedicate activităţilor de producţie şi post-producţie a scurtmetrajelor realizate de participanţi.

Citește și Acad. Georgeta Filitti: Regina Maria trebuie să-şi găsească un loc în Dicționarul Scriitorilor Români

Prin intermediul artei documentare, tinerii vor avea ocazia să descopere cartierul Cotroceni, să afle istoria sa şi a muzeului şi să înţeleagă relaţia pe care locuitorii o au cu spaţiul din jurul lor.

Atelierul Cotroceni IStory este susţinut de Elena Borcea, regizor şi antropolog, şi se va desfăşura în perioada 4 – 17 iulie, la Muzeul Naţional Cotroceni.

Înscrierile se realizează până pe 28 iunie, prin completarea formularului disponsibil pe site-ul www.muzeulcotroceni.ro, la secţiunea Proiecte/Cotroceni IStory.

Atelierul de film documentar Cotroceni IStory este realizat în cadrul proiectului cu acelaşi nume realizat de Muzeul Naţional Cotroceni şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.