Actorul Cristian Şofron este noul director al Teatrului „Stela Popescu”, informează un comunicat al instituției.
„Sper să contribui prin experienţa pe care o am la dezvoltarea Teatrului ‘Stela Popescu’ din punct de vedere repertorial, la evoluţia personalităţii pe care ar putea să o capete în peisajul teatral bucureştean. A găsi cheia în care trebuie dusă mai departe activitatea acestui teatru, unul dintre cele mai tinere din galeria scenelor bucureştene, a ghida stilul, orientarea, specificul acestuia reprezintă o nouă provocare pentru mine”, a declarat Cristian Şofron la preluarea noului mandat.
În ultimele două decenii, Cristian Şofron a fost manager al Teatrului Odeon (2017-2021), director la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” (2009-2017), consultant artistic al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, Bucureşti (2009-2011) şi director general artistic al Teatrului de Stat din Constanţa (2005-2007).
Citește și Hunedoara: Încă un pas pentru restaurarea Amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
În 2012, Cristian Şofron a fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru Întreaga Activitate a Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, iar în 2013 cu Premiul pentru Întreaga Activitate al Uniunii Cineaştilor din România.
A debutat în film la vârsta de 10 ani, iar în teatru la 9 ani. De peste trei decenii joacă în spectacole ale Teatrului Nottara, scena de care şi-a legat numele ca actor prin zeci de roluri dintre cele mai diverse pentru care a colaborat cu regizori precum Dinu Cernescu, Alexandru Darie, Mircea Cornişteanu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija etc. De asemenea, are o bogată carieră cinematografică şi de televiziune.