Cultura în Rusia: Trei secole de confruntare cu autoritățile

Istoria recentă a Rusiei, începând cu secolul al XIX-lea până în zilele noastre, oferă numeroase exemple ale modului în care autoritățile au intervenit asupra sferei culturale, urmărind să suprime vocile critice. Personalități din domenii precum literatură, muzică, jurnalism sau artă au fost adesea subiectul unor persecuții sistematice, care au variat de la cenzură până la condamnări penale, exil forțat sau chiar violență fizică. Acest fenomen nu este doar un aspect al regimului sovietic, ci a continuat să se manifeste sub diferite forme și în epoca contemporană.

Un exemplu notoriu din perioada imperială este Feodor Dostoievski, unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii ruse și universale. Dostoievski a fost arestat în 1849 pentru implicarea sa într-un cerc de discuții literare care critica autocrația rusă. Inițial a fost condamnat la moarte, pedeapsa sa a fost ulterior comutată în muncă silnică în Siberia, o experiență care a avut impact asupra operei sale ulterioare. Prin lucrări precum „Crimă și pedeapsă” sau „Frații Karamazov”, Dostoievski a explorat teme precum suferința, libertatea și responsabilitatea morală, devenind un martor al conflictului dintre individ și statul autoritar.

În perioada sovietică, poetul Iosif Brodski, care, în 1964, a fost acuzat de „parazitism social” și condamnat la muncă forțată, reprezintă un alt exemplu notabil. Brodski era considerat de regimul comunist un pericol, datorită independenței sale de gândire și a refuzului de a se conforma dogmelor oficiale. Opera sa, care ulterior i-a adus Premiul Nobel pentru Literatură, a fost scrisă în mare parte în exil, după ce a fost forțat să părăsească Uniunea Sovietică.

Citește și Rusia a interzis serviciul de mesagerie Discord

Situația lui nu a fost singulară. Anna Ahmatova, una dintre cele mai mari poete ruse, a fost intens supravegheată și cenzurată, iar soțul său, Nikolai Gumiliov, a fost executat de bolșevici. De asemenea, fiul său a petrecut mulți ani în detenție. Regimul sovietic a perceput poezia ei ca fiind prea individualistă și nealiniată obiectivelor propagandistice.

O altă figură emblematică este Aleksandr Soljenițîn, scriitorul care a adus în atenția lumii ororile lagărelor de muncă forțată prin opera sa „Arhipelagul Gulag”. Deși inițial a fost sprijinit de Nikita Hrușciov pentru lucrarea sa „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, el a devenit rapid un inamic al statului sub conducerea lui Leonid Brejnev. Soljenițîn a fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974.

În mod similar, Boris Pasternak, autorul romanului „Doctor Jivago”, a fost supus unor presiuni intense, fiind forțat să refuze Premiul Nobel pentru Literatură în 1958. Romanul său, considerat o critică indirectă a revoluției bolșevice, a fost interzis în Uniunea Sovietică, dar a circulat clandestin și a fost publicat în străinătate.

Muzica a fost, de asemenea, un domeniu în care libertatea de exprimare a fost puternic limitată. Dmitri Șostakovici, unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX, a trăit sub amenințarea constantă a represaliilor. Deși operele sale erau apreciate la nivel internațional, ele au fost adesea criticate în Uniunea Sovietică pentru că nu se conformau complet „realismului socialist”.

Citește și O jurnalistă ucraineană a murit în detenţie în Rusia

În secolul XXI, practicile represive au continuat, deși formele lor au devenit mai diverse. Grupul punk-feminist Pussy Riot a fost unul dintre cele mai mediatizate cazuri de persecuție recentă. Membrii grupului, inclusiv Nadejda Tolokonnikova și Maria Aliohina, au fost condamnați la începutul anilor 2010 pentru „huliganism motivat religios” după o reprezentație anti-Putin într-o catedrală din Moscova. Condamnarea lor a generat reacții internaționale puternice, fiind considerată o tentativă de a reduce la tăcere protestele politice prin intermediul unui proces simbolic.

Cazurile de persecutare ale jurnaliștilor si activiștilor sunt la fel de relevante pentru peisajul cultural modern al Rusiei. Anna Politkovskaia, jurnalistă cunoscută pentru investigațiile sale despre conflictul din Cecenia, a fost asasinată în 2006. Moartea sa a fost considerată de mulți o consecință directă a criticilor ei la adresa regimului Vladimir Putin. Un alt exemplu este Aleksandr Litvinenko, fost ofițer FSB și scriitor, otrăvit în 2006 cu poloniu-210, după ce publicase mai multe lucrări critice la adresa serviciilor de securitate ruse.

Alexei Navalnî, una dintre cele mai proeminente figuri ale opoziției ruse contemporane, a fost și el victima unor atacuri sistematice. Deși cunoscut mai ales pentru activismul său politic, Navalnî a utilizat documentare și investigații jurnalistice pentru a dezvălui corupția elitelor ruse. A fost otrăvit în 2020, ulterior, pe 27 aprilie 2017, Navalnîi a fost atacat de necunoscuți în fața biroului său de la Fundația Anti-Corupție, care i-au pulverizat pe față un amestec de verde de briliant, posibil cu alți compuși (atacul Zelyonka). Disidentul rus a declarat că astfel a pierdut 80 la sută din vederea la ochiul drept. În cele din urmă, Aleksei Navalnîi a murit, pe 16 Februarie 2024, într-o închisoare din Districtul autonom Iamalia-Neneția,

Citește și Rusia folosește inteligența artificială generativă pentru a intensifica dezinformarea, spune un oficial ucrainean

Un alt caz contemporan este cel al regizorului Oleg Sentsov, care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare sub acuzația de terorism, după anexarea Crimeei de către Rusia. Deși motivele oficiale ale condamnării au fost legate de activități politice, statutul lui de artist și regizor a atras atenția internațională asupra cazului său, iar eliberarea sa în 2019 a fost rezultatul unei presiuni diplomatice semnificative.

Aceste exemple ilustrează o dinamică persistentă în istoria rusă. Regimul, indiferent de forma sa, a perceput adesea cultura și exprimarea liberă ca amenințări la adresa stabilității politice. Departe de a fi doar o problemă a trecutului sovietic, această tendință continuă să modeleze relația dintre stat și vocile critice la adresa Kremlinului.