Cursuri de acomodare cu limba română pentru copiii ucraineni, la şcolile din Ocnele Mari şi Olăneşti

Cursuri de acomodare cu limba română pentru copiii ucraineni, la şcolile din Ocnele Mari şi Olăneşti

Distribuie

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea va organiza, începând de săptămâna viitoare, cursuri de acomodare cu limba română pentru copiii ucraineni aflaţi în Ocnele Mari şi Băile Olăneşti.

Inspectorul şcolar general, Mihaela Andreianu, a precizat că este vorba de peste 150 de copii refugiaţi, pentru care vor fi constituite, în funcţie de vârstă, mai multe grupe în cadrul unităţilor şcolare din cele două localităţi, cursurile urmând să se facă cu profesori de limba română.

„Sunt peste 90 de copii aflaţi la Ocnele Mari şi circa 60 de la Olăneşti de la care avem cereri. Sunt copii care şi în cursul anului şcolar trecut au participat la hub-urile educaţionale organizate de către World Vision şi o altă fundaţie din judeţ pentru refugiaţii ucraineni. Vor fi constituite grupe de lucru pentru a-i ajuta să se acomodeze cu limba română şi pentru a le facilita, dacă îşi vor dori, integrarea în şcolile noastre”, a declarat inspectorul şcolar general din Vâlcea.

Mihaela Andreianu a menţionat că, în acest an şcolar, în şcolile şi grădiniţele din judeţ au solicitat înscrierea ca audienţi 30 de copii ucraineni, cu aproximativ 10 mai mulţi decât anul trecut, mare parte dintre elevii ucraineni aflaţi în Vâlcea urmând cursurile online la şcoli din ţara lor. 

Citește și România – locul I pe medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori