Dagmar Maria Anoca, scriitoare, critic literar, traducătoare, a încetat din viață

De curând s-a stins din viața prof. univ. Dagmar Maria Anoca, poetă, prozatoare, critic literar, traducătoare.

Anunțul a fost făcut de președintele filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România – Vasile Dan – unde era afiliată.

„S-a stins din viață, după o perioadă de suferință îndurată în tăcere și solitudine, o scriitoare subtilă și discretă, dar cu atât mai prețuită”, informează Vasile Dan, care mai adaugă și că „mica noastră comunitate scriitoricească o plânge ca pe o pierdere a ei foarte grea”.

Poetă. Prozatoare. Critic literar. Traducătoare. Profesor universitar. Pseudonime: JUS, j.s., Mária Suchanská. S-a născut în 28 decembrie 1951 la Nădlac, judeţul Arad. Părinţii: tatăl, învăţător; mama, profesoară. Studii: Liceul Nădlac, secţia slovacă, bacalaureat 1970; Universitatea Bucureşti, specialitatea limba şi literatura slovacă-limba şi literatura română, 1970-1971; Universitatea „Komenský” din Bratislava 1971-1975. 

Citește și Sculptorul Dumitru Pasima a murit, la vârsta de 87 de ani

Activitatea: cadru didactic; institutor, învăţător, profesor la Liceul din Nădlac 1975-1992; lector la Universitatea Bucureşti, Facultatea de limbi şi literaturi străine, specialitatea limba şi literatura slovacă 1992-1999; 1999 conferenţiar. Doctor în filologie (1981). Debutul publicistic: poem în proză în revista „Matičné čítanie”, 1977 (Slovacia); debut editorial: Knižka pre prvákov [Carte pentru cei dintr-a-ntâi], 1983. 

Membră a societăţilor de cultură: Uniunea Scriitorilor din România; Asociaţia Scriitorilor din Slovacia; Uniunea Scriitorilor, Artiştilor şi a Oamenilor de Cultură Slovaci din Diaspora; Asociaţia Slaviştilor din România, Societatea Culturală şi Ştiinţifică „Ivan Krasko” – Nădlac, România. 

PremiiPremiul ministrului culturii din Republica Slovacă pentru poezie şi activitate în rândul minorităţii slovace, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie (secţia minorităţi), 1993; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru istorie literară (secţia minorităţi), 2003.