O reprezentaţie specială a spectacolului-conferinţă „M-am întors”, realizat de actorul, regizorul şi eseistul Dan Puric, va fi prezentată la sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti de Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, de la ora 11,00, informează un comunicat de presă.
„M-am întors” este o conferinţă, dar şi un one man show pentru toţi cei ce vor să îşi amintească de marile valori ale teatrului românesc, să îşi bucure mintea şi inima cu momente pline de umor şi să împărtăşească trăiri emoţionante rupte din realitatea actuală a fiecăruia dintre noi.
„La ce bun poetul pe vreme de secetă? Să aducă aminte că există ploaie. Şi tot astăzi ne-am putea întreba, în vremurile acestea triste pe care le trăim şi care mai ales ne trăiesc: ‘La ce bun Teatrul? Ca să ne aducă aminte că există Viaţă!’, aş putea răspunde fără echivoc. Căci Teatrul a fost, parcă, întotdeauna viaţa noastră mai bună. Locul unde am evadat de grijile zilnice, unde ne-am regenerat, ne-am bucurat şi care, peste tot şi toate, ne-a oferit minunatul prilej de a medita asupra vulnerabilei noastre condiţii umane. Pentru acest ‘ceva mai bun’ decât timpurile de azi vă invit să ne întâlnim în spaţiul privilegiat al celei mai efemere arte, care, paradoxal, ne vorbeşte de dăinuirea tainei şi a bucuriei de a fi om!”, a afirmat Dan Puric, citat în comunicat.
Biletele au fost puse în vânzare şi se găsesc online pe Ticketnet.ro, Iabilet.ro, Mystage.ro şi la casa de bilete a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Ziua de 27 martie are o semnificaţie aparte, fiind Ziua Mondială a Teatrului. Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), această zi a devenit un eveniment anual din 1962, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru.