Daniel Lăcătuș

Biobibliografie

Daniel Lăcătuș (n. 4 ianuarie 1988, orașul Călan, județul Hunedoara). Jurnalist, poet și prozator. Din anul 2011 membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu Absolvent al studiilor primare, gimnaziale și liceale în orașul natal, licențiat în jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În 2018 a inițiat proiectul „Fețele durerii. Apel la memorie”, un proiect editorial care își propune să documenteze impactul regimurilor totalitare asupra societății, punând accent pe experiențele individuale ale celor afectați. Primul volum, intitulat „Personalități decedate în închisorile comuniste din România”, publicat în 2018, a servit ca o sursă de informații despre această perioadă istorică. Proiectul Fețele durerii. Apel la memorie a inspirat, în august 2018, înființarea revistei Apel la memorie, publicație de cultură și istorie. Revista și-a încetat apariția în 2021, pe fondul problemelor cauzate de pandemia de Covid-19. Redactor fondator, în decembrie 2020, al site-ului de știri și Informații culturale Info Cultural. Fondator, în 2024, al site-ului Enciclopedic – Portalul tău către adevăr.

ColaborăriEminescu, luceafărul românilor de pretutindeni, serie nouă, nr. 8 (29–30), anul VI, decembrie 2006 (debut). Alte colaborări: Jurnalul LiterarPoeziaTomisLitereOglinda literarăArgeșCetatea CulturalăConvorbiri LiterareLuceafărulFamiliaNord LiterarPro SaeculumBoemaSingurEcouriNoua Provincia CorvinaClimateLiterariaPlumb, Cuib LiterarCaiete SilvaneAteneuLitArtRevista NouăFereastraEuphorionVox LibriCenaclul de la PăltinișApostrofActualitatea LiterarăNegru pe albSemne-EmiaVatra VecheSpații culturaleSintagme literareAlgoritm LiterarDiscobolulLimba românăRevista 22Revista română etc. Publicații străine: Isla NegraAgoraHambre (Spania), Lectorum, La OtraEl Errante (Mexic), La Urraka (Columbia), Revista LiterArte DigitalDiario de los Poetas, Mapuche (Argentina).

Volume literare
  • La templul poeziei, Editura Lumen, Iași, 2008.
  • La dictadura del silencio (în limba spaniolă), Editura Mayon, București, 2009.
  • În piața agroalimentară, prefață de Elena M. Cîmpan și Melania Cuc, Editura Atu, Sibiu, 2009.
  • Preț de o clipă, prefață de Petre A. Fluerașu și Mihnea Voicu Șimăndan, Editura Atu, Sibiu, 2010.
  • Cel care a transportat pustiul, comentariu critic de Ioan Radu Văcărescu (coperta a IV-a), Editura Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2013.
  • Poezia creștină în prima jumătate a secolului al XX-lea. Orașul Călan, prefață de Paul Aretzu și Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula, Editura Stef, 2016.
  • Femeia aceea/That woman, ediție bilingvă, română – engleză, în traducerea lui Mădălina Bănucu, comentariu critic de Felix Nicolau, (coperta a IV-a), Editura Stef, 2016.
  • Femeia aceea/Esa mujer, ediție bilingvă, română – spaniolă, în traducerea autorului și a lui Roxana Oroșanu, prefață de Beatriz Valerio, Editura eLiteratura, 2018.
  • Istoria vieții literare a orașului Călan. 1875-2018, prefață de Adrian Dinu Rachieru, note (coperta a 4-a) de Cornel Ungureanu, Aureliu Goci și Emanuela Ilie, Editura Pim, Iași, 2019.
Cărți publicate în proiectul Fețele durerii. Apel la memorie
  • Fețele durerii. Apel la memorie. Volumul I, Personalități decedate în închisorile comuniste, prefață de prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru. Cuvânt de întâmpinare, coperta a IV-a, de acad. Dan Berindei și prof. univ. dr. Marian Cojoc, Editura StudIS, 2018.
Cărți publicate în proiectul Să ne cunoaștem Istoria – Călan
  • Să ne cunoaștem istoria – Călan, Editura Noul Scrib, Arad, 2010.
  • Semințe literare, antologie literară a scriitorilor din orașul Călan. (coordonator), comentariu critic de Dan Mircea Cipariu (coperta a IV-a), Editura Pim, Iași, 2011.
  • Folclor Poetic din zona orașului Călan, prefață de prof. univ. dr. Ștefan Lucian Mureșanu, Editura StudIS, Iași, 2011.
  • 30 de Personalități ale orașului Călan, comentariu critic de Ioan Scorobete și Ștefan Nemecsek (coperta a IV-a), Editura Vertical, Alba-Iulia, 2012.
  • Călanul în imagini. Volumul I. Clădiri și monumente istorice, Editura StusIS, Iași, 2015.
  • Arcade peste timp, prefață de Nicolae Stanciu, Editura Stef, Iași, 2017.
  • Biobibliografie. Ioan Gelu Crișan, Editura Stef, Iași, 2017.
  • Cioburi de suflet, antologie de versuri semnate de autori din Călan (coordonator), Editura Stef, Iasi, 2018.
  • Orașul Călan la Marea Unire, prefață de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Editura StudIS, 2019.
Alte lucrări publicate
  • Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație, prefață de lect. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi, postfață de lect. univ. dr. Viorel Nistor, Editura Stef, 2016.
Coautor
  • Familie, comunitate, filantropie. Biserica în perioada regimului comunist, editori: Acad. Radu Ciuceanu, Anca Natalia Rusu, Editura Cetatea de scaun, 2020. 
  • România 1945-1989: Enciclopedia regimului comunist – rezistență, opoziție, disidență: dicționar biografic, vol I (A-C), coordonator Flori Bălănescu, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2023
  • România 1945-1989: Enciclopedia regimului comunist – rezistență, opoziție, disidență: dicționar biografic, vol II (D-L), coordonator Flori Bălănescu, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2024.
Referințe (selectiv)

Acad. Nicolae Edroiu, acad. Dan Berindei, prof. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, prof. univ. dr. Octavian Roske, prof. univ. dr. Marian Cojoc, Pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, prof. univ. dr. Aureliu Goci, prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi, conf. univ. dr. Emanuela Ilie, lect. univ. dr. Viorel Nistor, Gheorghe Andrei Neagu, Silviu Guga, Ladislau Daradici, Lucian Gruia, Ioan Radu Văcărescu, Remus V. Giorgioni, Paul Aretzu, Felix Nicolau, Sînziana Maria Stoie, Constantin Stancu, prof. dr. Dragoș Curelea, prof. Daniela Curelea, Daniel Hrenciuc, Ioan Gligor Stopita.

În „Oglinda Literară”, „Cetatea Culturală”, „Poezia”, „Fereastra”, „Plumb”, „Constelații diamantine”, „Dacia Literară”, „Răsunetul”, „Noua Provincia Corvina”, „Algoritm literar”, „Literatorul”, „Vox Libri”, „Palia Expres”, „Feed Back”, „Euphorion”, „Actualitatea Literară”, „LitArt”, „Expres cultural”, „Spații culturale”, „Mesagerul Sfântului Anton”, „Astra”, „literatură, arte și idei”, „Caiete Silvane”, „Orient Latin”, „Replica Hunedoara”, „Ziarul Hunedoreanului”, „Contraatac”, „Boema”, „Saeculum”, „Rotonda valahă”, „Lohanul”, „Apel la memorie”, „Renașterea”, „Revista română”, „Arhivele Totalitarismului”, „Studii de Știință și Cultură”, „Acta Carpatica 4 – Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei”.

În volume
  • Eugen Evu, A treia carte a întâlnirilor, Editura Astra, 2009, p. 100.
  • Valentina Becart, Antologie de poezie si comentarii, Editura Paneurope, 2009, p. 246.
  • Menuț Maximinian, Poemul cu litere, Editura Karuna, 2011, p. 162.
  • Melania Cuc, Alb pe NEGRU, cronici de (ne)critică literară, Editura Nico, 2011, p. 21.
  • Menuț Maximinian, Vremea Sintagmelor, Editura Karuna, 2012, p. 106.
  • Silviu Guga, Guvernat de memorii, Editura Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2013, pp. 124, 125.
  • Ladislau Daradici, Rezervor. Despre frumusețea imaginației poetice, Editura eLiteratura, București, 2017, pp. 117–124.
  • Prof. drd. Dragoș Curelea, prof. Daniela Curelea, Primul volum apărut din proiectul Fețele durerii. Apel la memorie Personalități decedate în închisorile comuniste. Dicționar, de Daniel Lăcătuș, în Acta Carpatica 4 – Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2017, pp. 580-583.
  • Gabriel Hasmațuchi, Alternative culturale, Editura Techno Media, Sibiu, 2018, pp. 157–162;
Inclus în dicționare și enciclopedii
  • Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani, coordonator Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, p. 156.
  • Județul Hunedoara: monografie, volumul V, Personalități Hunedorene, coordonatori: Ioan Sebastian Bara, Ioachim Lazăr, Paulina Popa, Marcela Balazs, Denisa Toma, Editura Emia, Deva, 2015, p. 470.
  • Un dicționar al scriitorilor români contemporani, volumul I, coordonator Ioan Holban, Editura Tipo Moldova, Iași, 2016, pp. 339–348 
  • Istoria Literaturii Române Contemporane 2018. O viziune în actualitatea literară românească, coord. Gabriela Verban, Editura Verbaniana, 2018, pp. 64–71.
  • Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, coordonatori: acad. Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău, Tipografia Centrală, Chișinău, 2019, pp. 575, 576.