De pe Broadway la Bucuresti: Shrek Musicalul are premiera pe 8 si 9 iunie la Sala Palatului

Shrek, una dintre cele mai faimoase și emoționante povești din toate timpurile, câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, pus în scenă pentru prima oara pe Broadway, vine în premieră în România sub forma musicalului Shrek, care va avea loc pe scena Sălii Palatului pe 8 și 9 iunie. Din distribuție fac parte artiști consacrați precum Horia Brenciu și Dan Helciug, care vor intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături de Oana Laura Gabriela și Bianca Purcărea în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgărușul), Julie Mayaya (Dragonița), Andrei Petre și Ernest Fazekaș (Lord Farquuad). Spectacolul este produs de Opera Națională București și Musicals.ro, aceeași echipa din spatele altor producții de succes precum “Fantoma de la Operă”, “Mamma Mia” și “My Fair Lady”.

Shrek Musicalul, o poveste atemporală despre prietenie și iubire, pentru toată familia

Plasat într-o lume mitică din vremuri demult apuse, Shrek Musicalul spune povestea unui căpcăun uriaș și verde, care, după ce a fost batjocorit și temut întreaga lui viață de orice și oricine i-a trecut prin cale, se retrage într-o mlaștină ca să își trăiască viața găsind bucurie în izolare. Destinul lui se schimbă pe măsură ce factori externi îl determină să iasă din zona de confort, să evolueze și, în final, să înceapă să înțeleagă mai bine valoarea prieteniei și a iubirii.

„Cum ar fi lumea dacă am fi cu toții identici, asemenea produselor fabricate în masă? Cum ar fi dacă toți am căuta același ideal de frumusețe, dacă doar cei “perfecți” ar fi modele de viață? Shrek Musicalul este o aventură condimentată cu personaje de poveste, cu scene eroice de salvare a prințesei, cu momente dinamice de evadare din ghiarele dragonului, toate într-o lume utopica, cu replici fresh și pline de umor. Îl veți descoperi sau redescoperi pe Shrek, un căpcăun care nu este atât de înspăimântător precum pare, o prințesă capabilă să fie stăpâna propriului său destin, dar și un măgăruș mai empatic decât o ființă umană”, declară organizatorii.

Filmul Shrek, încasări de peste 492 de milioane de dolari în întreaga lume și câștigător al unui Oscar

Filmul Shrek i-a avut în distribuție pe cunoscuții actori americani Mike Myers, Eddie Murphy, Cameron Diaz și John Lithgow, pelicula fiind prezentată la Festivalul de Film de la Cannes din 2001, unde a concurat pentru Palme d’Or, făcându-l primul film de animație, după Peter Pan din 1953, selectat în competiția cinematografică. Filmul a fost lansat de DreamWorks Pictures în cinematografele în Statele Unite pe 18 mai 2001 și a încasat peste 492 de milioane de dolari în întreaga lume, devenind al patrulea film cu cele mai mari încasări din 2001.

Filmul a fost lăudat la scară largă de critici pentru animație, voce, coloana sonoră, scenariu și umor. Shrek a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film animat. De asemenea a mai obținut șase nominalizări la Academia Britanică de Arte de Film și Televiziune (BAFTA), câștigând pentru cel mai bun scenariu adaptat .

Citește și Dublu triumf pentru filmul românesc „Secretul Insulei Pin-Up”: A adus acasă două premii din Boston

Ulterior au fost lansate alte trei filme: Shrek 2 (2004), Shrek al treilea (2007) și Shrek Forever After (2010), împreună cu două filme spin-off:  Puss in Boots (2011) și Puss in Boots: The Last Wish ( 2022). De asemenea Shrek este considerat unul dintre cele mai influente filme de animație ale anilor 2000 și unul dintre cele mai importante filme de animație realizate vreodată. Biblioteca Congresului SUA a selectat Shrek pentru a fi arhivat în Registrul Național de Film în 2020,  devenind astfel primul film de animație din secolul 21 care a fost inclus în această listă. Pe lângă faptul că a fost un succes incredibil de box office, Shrek a primit și aprecierea criticilor,  88% din cele 211 recenzii ale filmului de pe faimosul Rotten Tomatoes, fiind pozitive.

Shrek Musicalul, scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate

„Shrek Musicalul va avea parte de scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate, efecte de scenă, lumini și video care vor da spectacolului un aer actual, dar și o estetică relevantă lumii digitale a secolului nostru. Shrek este un spectacol destinat întregii familii, care vă va amuza, vă va surprinde, dar în același timp care invită la introspecție și explorarea propriilor emoții. Este un spectacol despre prietenie și despre diferența dintre aparență și esență, o metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, practic o nouă reafirmare a poveștilor copilăriei noastre”, au concluzionat reprezentanții musicalului.

Shrek va avea o durată de trei ore, cu pauză, având la bază filmul animat cu același nume produs de DreamWorks Animation și cartea lui William Steig. Musicalul Shrek a fost produs inițial pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Stree Productions. Vârsta minimă recomandată este de opt ani. Biletele la spectacol sunt puse în vânzare în rețeaua IaBilet.ro, Bilet.ro și site-ul Operei Naționale București, și pornesc de la 260 lei.

Regia: Răzvan Ioan Dincă
Muzică: Jeanine Tesori
Libret: David Lindsay-Abaire
Dirijor: Daniel Jinga
Scenograf decor și costume: Gary McCann
Coregraf: Violeta Dincă
Regizor secund: Raluca Popa
Coregraf secund: Florin Tănase
Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas
Lighting designer: Daniel Klinger
Video designer: Vali Chincișan