Doina Cornea, doamna disidenței din anii negri, cu inima mai mare decât muntele, cu un curaj care a zdruncinat un regim, ne privește acum din cealaltă lume și, probabil, suspină, dar nu de durere, ci de iritare.
Ne-am îmbătat cu apă rece, fluturând steagul libertății cu o mână și buletinul de vot cu cealaltă, numai pentru a trage cortina peste același spectacol lamentabil. Alegerile noastre, ciclul politic românesc, au devenit un fel de carusel stătut în loc, unde aceleași vechi personaje se îmbracă în haine noi și ne promit un viitor luminos, ca și până acuma. Până la urmă și minciuna-i vorbă.
Noi, amneziaci voluntari, acceptăm farsa. Ne lăsăm seduși de promisiunile goale și de retorica înfloritoare. Uităm că am mai fost aici, că am mai dansat după acest cântec. Ne pierdem în labirintul unor iluzii politice ieftine.
„Dacă Doina Cornea ar fi aici, ce ar zice?” ne întrebăm, uitând că ea ne-a lăsat un întreg testament al curajului și al demnității. Ar zice, probabil, că am ajuns să ne mințim singuri. Ar zice că am uitat ce înseamnă să luptăm pentru ceva, să avem curajul de a cere mai mult de la cei pe care îi alegem să ne conducă.
Ar râde, poate, văzând cum ne lăsăm conduși de aceleași siluete pe care le-am mai văzut și pe care le-am condamnat. Ar zice că am devenit Sisifii politicii românești, urcând același munte cu aceeași piatră, fără a realiza că muntele este, de fapt, o movilă de nisip, iar piatra este doar o iluzie.
Citește și Telenovela muzicală Eurovision: Suedia și „Tattoo” – piesele unui puzzle controversat
Poate că suntem la fel de vinovați de starea națiunii noastre cum sunt politicienii pe care îi alegem. Pentru că am uitat lecțiile pe care Doina Cornea ni le-a predat: că libertatea nu este doar un drept, ci și o responsabilitate. Pentru că am lăsat comoditatea să ne conducă deciziile, în loc să ne permitem să ne asumăm să cerem mai mult.
Avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne reamintim de Doina Cornea și de curajul ei. Avem nevoie să ne reamintim că putem cere mai mult, că merităm mai mult. Avem nevoie să ne reamintim că democrația nu este un teatru grotesc în care spectatorii stau pasivi, ci o arenă în care fiecare vot contează.
Să nu mai acceptăm să fim spectatorii unei piese de teatru prost regizate, să nu mai permitem ca vocea noastră să fie redusă la un șoaptă într-o lume în care ar trebui să răsune. Să începem să ne punem întrebări, să cerem răspunsuri, să refuzăm să fim conduși de frica schimbării.
Doina Cornea ne-a arătat că determinarea și curajul nu sunt doar o virtute, ci și o necesitate. Să luăm exemplul ei și să îl transformăm într-un apel la acțiune. Pentru că, la urma urmei, nu ne vom putea schimba destinul decât dacă vom avea curajul să ne schimbăm alegerile.
📢 Vrem să auzim părerea ta!
Urmărește-ne pe Facebook Urmărește-ne pe Twitter Urmărește-ne pe LinkedIn
Urmărește-ne pe Google News