Descoperirea a patru morminte romane cu o vechime de 2.000 de ani, în Gaza

Distribuie

Patru morminte romane vechi de 2.000 de ani au fost descoperite în nordul Fâşiei Gaza, a declarat sâmbătă pentru AFP un arheolog palestinian, permiţând astfel reconstituirea primului cimitir roman complet de pe acest teritoriu palestinian.

„Odată cu descoperirea acestor patru morminte, numărul total de morminte din acest cimitir roman, datând din perioada cuprinsă între secolul I î.Hr. şi secolul al II-lea d.Hr., se ridică acum la 134”, a declarat Fadel Al-Otol, deplângând lipsa de fonduri pentru continuarea lucrărilor.

Potrivit arheologului, aceasta este „prima necropolă romană completă” scoasă la iveală în Gaza.

„Au fost descoperite, de asemenea, fragmente de ceramică şi piese de metal folosite în riturile funerare”, a adăugat el.

Citește și Peste 120 de morminte, descoperite în Gaza într-un cimitir din epoca romană

Cimitirul găzduieşte mai ales morminte cu structură piramidală. În interior, o echipă de tehnicieni care lucrează sub conducerea lui Al-Otol efectuează lucrări de restaurare folosind unelte rudimentare.

„Două sicrie de plumb, unul decorat cu ciorchini de struguri, iar celălalt cu delfini care înoată, au fost descoperite recent în sit”, a precizat arheologul palestinian.

Finanţarea lucrărilor de excavare şi restaurare provine de la Fondul British Council pentru protecţia culturii.

Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian sărac, se află sub blocadă israeliană de când mişcarea islamistă Hamas a preluat puterea în 2007.