Descoperirea unui inel în jurul planetei minore Quaoar îi uimește pe astronomi

Planeta minoră Quaoar, denumită după zeul creaţiei din mitologia unui trib amerindian, le-a furnizat astronomilor câteva surprize, în contextul în care acest corp ceresc pluteşte în spaţiu dincolo de orbita lui Pluto într-o zonă extrem de rece de la periferia Sistemului Solar, informează Reuters.

Oamenii de ştiinţă au anunţat miercuri că au descoperit un inel în jurul lui Quaoar, asemănător celui care înconjoară planeta Saturn. Însă inelul lui Quaoar sfidează cunoştinţele existente despre zonele în care astfel de inele pot să se formeze, fiind localizat mult mai departe de zonele considerate în prezent favorabile unui astfel de fenomen.

Distanţa la care se află inelul lui Quaoar îl plasează într-o zonă în care oamenii de ştiinţă cred că particulele ar trebui să se unească mai degrabă cu uşurinţă în jurul unui corp ceresc pentru a forma un satelit natural decât să rămână sub forma unor componente separate în cadrul unui disc.

„Aceasta este descoperirea unui inel localizat într-o zonă în care formarea lui nu ar trebui să fie posibilă”, a declarat astronomul Bruno Morgado de la Observatorul Valongo din cadrul Universităţii Federale Rio de Janeiro din Brazilia, autorul principal al unui studiu publicat în revista Nature.

Descoperită în 2002, Quaoar este definită în prezent ca o planetă minoră şi a fost propusă pentru a fi inclusă în categoria planetelor pitice, deşi nu a primit deocamdată acest statut oficial din partea Uniunii Astronomice Internaţionale, organizaţia care se ocupă cu întocmirea şi definirea acestor categorii.

Citește și O planetă care se îndreaptă inexorabil spre pieire oferă o imagine a posibilului sfârşit al Pământului

Cu un diametru de circa 1.110 kilometri, Quaoar este de aproximativ trei ori mai mică decât Luna şi de două ori mai mică decât planeta pitică Pluto. Ea are şi o mică lună, Weywot, denumită după fiul zeului Quaoar din mitologia amerindiană, ce are un diametru de 170 de kilometri şi orbitează dincolo de inelul recent descoperit.

Situată în regiunea îndepărtată denumită Centura Kuiper, în care se află diverse corpuri cereşti acoperite de gheaţă, Quaoar se află la o distanţă de 43 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi Soare. Prin comparaţie, Neptun, cea mai îndepărtată planetă în raport cu Soarele, se află la o distanţă de 30 de ori mai mare decât cea dintre Pământ şi Soare, iar Pluto la o distanţă de 39 de ori mai mare.

Inelul lui Quoaoar a fost detectat cu ajutorul telescopului Cheops al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), al cărui obiectiv principal este acela de a studia planetele aflate dincolo de Sistemul Solar, precum şi cu ajutorul unor telescoape de la sol.

Inelul, un disc compus dintr-o aglomerare de particule acoperite cu gheaţă, este localizat la 4.100 de kilometri depărtare de centrul lui Quaoar, având un diametru de circa 8.200 de kilometri.

„Sistemele de inele ar putea fi formate din resturi provenite din acelaşi proces de formare care a dat naştere corpului central sau ar putea să se fi format dintr-o coliziune cu un alt corp ceresc, ce a fost captat apoi de corpul central. Pentru moment, nu avem indicii despre felul în care s-a format inelul lui Quaoar”, a adăugat astronomul Isabella Pagano, coautoare a studiului şi directoare a Observatorului din Catania, administrat de Institutul Naţional de Astrofizică din Italia (INAF).

Citește și O supernovă nu chiar atât de ”super”, descoperită de astronomi în Calea Lactee

Spre deosebire de alte inele cunoscute din jurul unor corpuri cereşti, cel al lui Quaoar se află dincolo de ceea ce se numeşte „Limita Roche”. Această limită se referă la distanţa faţă de orice corp ceresc care deţine un câmp gravitaţional apreciabil, în cadrul căruia orice obiect care se apropie ar fi deviat. Cercetătorii se aşteaptă ca materialul aflat pe orbite situate dincolo de Limita Roche ar trebui să se unească şi să formeze o lună.

Saturn are cel mai mare sistem inelar din Sistemul Solar. Celelalte planete gazoase mari – Jupiter, Uranus şi Neptun – au şi ele inele, deşi acestea sunt mai puţin impresionante, la fel şi obiectele non-planetare Chariklo şi Haumea. Toate se află în interiorul Limitei Roche.

Însă cum a putut Quaoar să evite această regulă?

„Avem în vedere câteva explicaţii posibile: un inel format din resturi, rezultate dintr-un impact potenţial perturbator cu o lună a lui Quaoar, ar supravieţui pentru o perioadă foarte scurtă de timp – însă probabilitatea de a observa aşa ceva este extrem de mică”, a declarat Isabella Pagano.

„O altă posibilitate este aceea că teoriile despre agregarea particulelor îngheţate trebuie să fie revizuite şi că particulele ar putea să nu se grupeze întotdeauna în corpuri mai mari la fel de repede pe cât ne-am aştepta noi”, a adăugat aceeaşi cercetătoare.