Familia Wollner este una dintre cele mai vechi familii așezate în Călan, odată cu demararea construcției Uzinei de aici, cândva al treilea Centru Siderurgic din țară, după numărul de angajați, dar și după producție. Funcționari în cadrul Uzinei, membrii în fanfara din localitate, importanți reprezentanți ai comunității etnice germane, au susținut în ultimele două secole activități culturale demne de aprecierea noastră.
Wollner Ernest (n. 1856 – d. 1936), este fiul lui Iozef Wollner, primul dirijor al fanfarei din Călan, perioada 1881 – 1885. A avut patru băieți, Wollner Emil (n.1881 – d. 1965), care după terminarea școlii primare a absolvit o școală industrială în anul 1897, a lucrat o lungă perioadă ca lăcătuș mecanic, după care a fost promovat ca funcționar în cadrul uzinei Titan-Nădrag-Călan, unde a lucrat ca șef al Biroului Personal la Uzina Călan. Ceilalți frați ai lui Wollner Emil sunt: Wollner Rudolf, maistru în turnătorie; Wollner Robert, mecanic la hidrocentrala de la Streisângeorgiu, și Wollner Francisc, maistru în atelierul de oțelărie.
Nepot al lui Wollner Emil și strănepot al lui Wollner Ernest, Wollner Emil Ernest (n.12.10.1936, Călan), a început școala primară, anul I în limba germană, după care, din cauza războiului, școala în limba germană s-a desființat, urmând să continue școala în limba română.
Citește și Aurel Vlaicu, în zbor deasupra Călanului
A absolvit școala primară în anul 1947, în 1950 absolvă gimnaziul din Călan, cele șapte clase, după care dă admitere la Școala Medie Tehnică Siderurgică din Hunedoara, pe care a absolvit-o în anul 1954, cu specialitatea Tehnician Oțelar și a fost repartizat la oțelăria nr. 1 din Hunedoara. Aici lucrează dar 4 luni, după care a cerut transferul la Uzina „Victoria” Călan. La Călan este încadrat Controlul Tehnic la atelierul de montaj.
Pentru merite deosebite în muncă și activitatea desfășurată în dezvoltarea industriei metalurgice a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa V, în septembrie 1972. Între anii 1985 – 1988 a fost ales ca deputat în Consiliul Popular al Județului Hunedoara.
Tatăl acestuia, Wollner Ernest – Rudolf, (n.1908 – d.1988), a lucrat la rândul său în Uzina Călan, ca tâmplar de modele. După absolvirea celor 7 clase primare a făcut un an de liceu la Hunedoara, transferându-se ulterior la școala profesională din Călan. În perioada 15.01.1945 – 17.07.1948 a fost deportat în Uniunea Sovietică. După întoarcerea în România a lucrat tot la tâmplărie, după care a făcut un curs de perfecționare și a fost numit maistru în cadrul atelierului de tâmplărie de modele.
Familia Grausam
Grausam, o familie originară din Rusca Montană, stabilită în Călan odată cu dezvoltarea industriei siderurgice și miniere în secolul al XIX-la, a fost greu încercată sub totalitarism, cu atât mai mult că originea lor germană nu a fost privită cu ochi buni după înfrângerea Germaniei în cea de a doua conflagrație. Primul care a sosit în localitatea Călan, unde s-a și instalat, a fost Grausam Cristian, născut în 1832 la Rusca, căsătorit cu Mihalek Anna, născută în anul 1835. Împreună au avut patru copii, Lorenz, Fani, Robert și Gustav.
Primul copil al familiei a fost Lorenz, născut în jurul anului 1857, nu a avut urmași și a lucrat la restaurantul familiei. Peste ani avea să ajungă la un azil în Cluj, unde a și decedat în 1928.
Al doilea copil al familiei a fost Fani, căsătorit cu Schiller, alături de care s-a mutat în comuna Băcia, unde în anul 1895 a venit pe lume singurul lor fiu, Karol. Căsătorit cu Wilma, Karol a trecut în două rânduri, alături de soția lui, prin momente dificile. Primul lor copil, Willi, născut în 1923, s-a stins din viață la vârsta de numai 16 ani, în 1939 al doilea fiu, Iosif, născut în 1925, a decedat la vârsta de doar 6 ani, în 1931. Karol a decedat în 1955, Wilma treizeci de ani mai târziu, în 1985, la Băcia.
Cel de-al treilea copil al familei a fost Robert Grausam, născut în 1873 în Călan, căsătorit cu Erszozi Anna, împreună au avut o fată Rosalia, născută în 1897. 25 de ani mai târziu avea să devină la rândul ei mamă, alături de Heius Iosif. În urma unui accident, singurul copil al familiei se stinge din viață la vârstă de 36 de ani. Nu a avut urmași. În 1975 se stinge și mama lui, Rozalia.
Citește și „Teroriști”, organizații extremiste, legionari și foști deportați în URSS (din Călan), în atenția Securității
Al patrulea copil, Gustav, care are urmași până la a șaptea generație, s-a născut în anul 1876 în Călan. A studiat la scoli înalte și a ajuns desenator tehnic. A făcut desene după care s-au turnat sobe de fontă la uzina din localitate. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu Picher Ileana din Petroșani. Împreună au avut un băiat, Ioan, născut în 1909. Au locuit împreună pe strada 30 decembrie din Călan. Grausam Ioan a lucrat ca tâmplar la uzina Călan, în 1932 s-a căsătorit cu Irina Felser. Împreună au avut o fiică, Lucia, născută în 1933.
Grausam Irina și Lucia, în lagărul de la Târgu-Jiu
La data de 15 septembrie 1944, Inspectoratul General al Jandarmeriei a solicitat, prin Ordinul telegrafic nr. 44.328, inspectoratelor teritoriale să aresteze imediat şi să interneze în lagărul de la Târgu Jiu pe „toți supușii germani şi unguri”. Ca urmare, în toamna anului 1944 au fost reținute și duse în lagăr Grausam Irina și Lucia, mamă și fiică. De menționat că Lucia Grausam avea la acel moment vârsta de doar 11 ani. Grausam Irina a fost transferată la Târgu Cărbunești în sanatoriu, unde a și murit, Lucia a mai rămas în lagăr, la Târgu Jiu, după care, în 1945, a fost trimisă acasă, singură, cu trenul.
O soartă mai fericită nu a avut nici tatăl Luciei și soțul Irinei, la rândul său condamnat, nu pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce era. Odată cu deportarea etnicilor germani în URSS, a fost și el luat în vizor de către autorități. Întors din deportare, a făcut mai multe demersuri pentru a-și redobândi din proprietățile confiscate, fără izbândă.
Arhivele naționale păstrează mai multe referate privind cererea lui Grausam Ioan prin care solicită restituirea unui imobil trecut în posesia Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI) şi revendicarea unor bunuri italiene.
