Directoarea Direcţiei economice a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, trimisă în judecată

Distribuie

DNA a anunţat miercuri că Daniela Mihaly, Director al Direcţiei economice a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei în formă continuată. Aceasat ar fi îndeplinit acte care nu intrau în atribuţiile sale, respectiv ar fi efectuat, în numele muzeului, un număr de 21 de achiziţii de bunuri, supraevaluate, de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei DANIELA MIHALY, director al Direcţiei economice şi membru în consiliul de administraţie al  Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei în formă continuată (21 de acţiuni)”, anunţă DNA într-un comunicat oficial.

Potrivit DNA, ”în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada decembrie 2019 – decembrie 2020, inculpata Danielei Mihaly, în calitate de director al Direcţiei economice a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar fi îndeplinit acte care nu intrau în atribuţiile sale, respectiv ar fi efectuat, în numele muzeului, un număr de 21 de achiziţii de bunuri, supraevaluate, de la o societate comercială controlată de o persoană din familia sa”.

Citește și Complex unic în ţară, inaugurat la Muzeul Goleşti

”Achiziţiile, constând în produse consumabile de uz curent şi produse de curăţenie, în sumă totală de 146.449 lei, ar fi fost făcute cu încălcarea legii, scopul nefiind altul decât să permită societăţii deţinute şi administrate de persoana din familia inculpatei să se interpună în relaţia cu furnizorii şi să obţină, în dauna Muzeului Naţional al Ţăranului Român, un folos necuvenit de 72.410 lei (reprezentând valoarea totală a adaosului comercial practicat). În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparţinând inculpatei”, afirmă DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.