Deputatul USR Iulian Bulai îl cheamă pe Dan Turturică, preşedintele-director general al televiziunii publice, pentru o dezbatere în cadrul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor pe tema incidentului de la Eurovision.
“Situaţia în care a fost pusă TVR la Eurovision este inadmisibilă şi inexplicabilă. L-am invitat pe Dan Turturică, preşedintele-director general al televiziunii publice, la o întâlnire cu parlamentarii din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor pentru ca, împreună, să găsim soluţii şi cea mai bună cale de a preveni astfel de abuzuri”, susţine deputatul USR, citat, vineri, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, explicaţia acordată de organizatorul Eurovision, EBU, privind înlocuirea voturilor româneşti nu clarifică nimic şi nu aduce nicio justificare, din contră, doar acuze nemotivate.
“Credibilitatea TVR (şi, în ultimă instanţă, a României) nu poate fi subminată atât de grav cu justificări atât de subţiri. Sper ca, în dialog cu domnul Turturică, să înţelegem mai bine ce se poate face pentru ca astfel de momente să nu se repete”, precizează Iulian Bulai.
Citește și Directorul TVR propune ca România să nu mai participe la Eurovision
Punctajele juriilor naţionale din Azerbaijan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino au fost anulate la Eurovision 2022.
Juriul naţional al României acordase punctajul maxim, 12, Republicii Moldova. Din cauza unor pretinse nereguli la tiparul de vot, EBU a anulat voturile şi astfel cele 12 puncte ale României au fost acordate Ucrainei.
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a prezentat modul în care au votat cele şase state a căror jurizare la Eurovision a fost anulată – Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino – afirmând că o neregulă de asemenea amploare în ceea ce priveşte modelul de vot al juriului este fără precedent.