Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a avut, vineri, o întrevedere cu Mariya Gabriel, comisar european pentru inovare şi cercetare, principalele discuţii vizând proiectele europene în domeniul tehnologiilor aerospaţiale.
Potrivit unui comunicat transmis vineri, întâlnirea a avut loc la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), fiind prezentă şi echipa de robotică Qube de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, una dintre cele mai bune din ţară şi din lume.
„Temele principale de dezbatere s-au conturat în jurul proiectelor europene în domeniul tehnologiilor aerospaţiale”, precizează sursa citată.
Cei doi demnitari au discutat despre oportunităţile de a genera inovare europeană şi românească, provocările antreprenorilor şi cum pot fi accesate mai multe fonduri europene pentru ecosistemul de inovare.
„Am avut o discuţie liberă cu antreprenori din România, exemple de excelenţă în inteligenţă artificială, inovare în sănătate, finanţare de avangardă şi este o mare şansă pentru Europa şi România să aibă în poziţia de comisar european pentru inovare şi cercetare un profesionist care înţelege că avem câteva lucruri de făcut: să ne dăm din calea celor care inovează, să eliminăm barierele birocratice, să îi sprijinim pe toţi cei care au visuri înalte să le împlinească”, a declarat Sebastian Burduja, conform sursei citate.