Doi artişti ai Teatrului de Operă şi Balet din Odessa, aşteptaţi să vină să lucreze la Opera din Iaşi

Managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeșanu, a informat, luni, că doi dintre artiştii Teatrului Academic Naţional de Operă şi Balet din Odessa au cerut sprijin artiştilor ieşeni, fiind aşteptaţi să vină să lucreze la instituţia ieşeană.

Potrivit sursei citate, doi dintre balerinii instituţiei ucrainene, Ekaterina şi Victor Tomashek, sunt dornici de a lucra la Opera ieşeană.

„În urma adresei pe care am trimis-o vineri Operei din Odessa, în care ne-am exprimat disponibilitatea de a sprijini artiştii teatrului liric ucrainean, am primit cu mare bucurie un mesaj de la doi dintre balerinii afectaţi de război. Aceştia vor să vină la Iaşi, pentru a-şi continua activitatea. I-am rugat pe colegii de la Compartimentul Balet să stabilească detaliile prin care putem colabora cu artiştii ucraineni. Totodată, pregătim un spaţiu pe care Opera îl are în posesie, cu destinaţia de locuinţă pentru artiştii refugiaţi”, a declarat, cirat de Agerpres, managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeșanu.

Acesta a ţinut să precizeze că Opera ieşeană rămâne solidară cu artiştii din ţara vecină şi va căuta soluţii de colaborare şi pentru alte persoane care vor solicita ajutor. 

Citește și Ateneul Naţional din Iaşi demarează o campanie de solidaritate pentru artiștii din Ucraina

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.