Donald Trump a cerut să revină pe Facebook

Distribuie

Donald Trump a solicitat oficial să se poată întoarce pe Facebook, a declarat miercuri echipa sa de campanie, care a cerut să nu „reducem la tăcere un candidat la preşedinţie”, scrie AFP.

Avocatul fostului preşedinte american a trimis o scrisoare fondatorului platformei Mark Zuckerberg, cerându-i „o întâlnire pentru a discuta despre reprimirea sa rapidă” pe reţeaua de socializare.

„Credem că suspendarea contului de Facebook al preşedintelui Trump a distorsionat şi restrâns radical dezbaterea publică”, argumentează Scott Gast în scrisoare.

El îndeamnă platforma să „promoveze dialogul autentic, nu să reducă la tăcere un candidat la preşedinţie”.

Fostul lider republican a fost suspendat de pe reţeaua de socializare timp de doi ani după atacul susţinătorilor săi împotriva Capitoliului la 6 ianuarie 2021.

Citește și Donald Trump îşi va publica corespondenţa cu Michael Jackson, prinţesa Diana, Elton John ș.a

Facebook estimase că Donald Trump se va putea întoarce numai atunci când „riscurile pentru siguranţa publică vor dispărea”.

Întrebat miercuri de AFP, un purtător de cuvânt al Meta, compania-mamă a reţelei, a promis o decizie privind soarta fostului preşedinte „în următoarele săptămâni”.

Donald Trump a fost deja readmis pe Twitter la 19 noiembrie 2022, la patru zile după ce şi-a declarat candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

El încă nu a postat pe acel cont, comunicând în primul rând prin propria sa platformă, Truth Social.