Poet, eseist, publicist și disident politic, Dorin Tudoran reprezintă, fără echivoc, una dintre cele mai înverșunate voci ale exilului împotriva abuzurilor regimului comunist. Este absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” din București (1963) și licențiat al Facultății de Limba și Literatura Româna a Universității București (1968).
A lucrat ca redactor la Flacăra (1973-1974) și Luceafărul (1974-1980), de unde a fost concediat. În perioada 1979-1981 a devenit bursier în Franța și R.F.G. În 1977 a fost ales în Consiliul Uniunii Scriitorilor din RSR, de unde a demisionat la 8 iulie 1981 după ce a demascat un plagiat. „(…) El a intrat în conflict cu autoritățile comunisto-culturale din București în 1980 când a demascat plagiatul poetului Ion Gheorghe după gânditorul chinez Lao Tse. D. Tudoran nu mai este publicat în țară de 2 ani și în semn de protest si-a depus carnetul de partid.”[1]
O altă publicație din exil, Lupta, arată că acesta era „prețuit de colegii de breaslă pentru atitudinea sa manifestă de apărare a libertății de creație”.[2] Prin demisia din Uniunea Scriitorilor, Dorin Tudoran protesta față de autoritățile care „violând statutul Uniunii, înlocuiesc președintele și biroul ales de scriitori cu unul format din activiști de partid și scriitori obedienți.”[3]
În urma unor manifeste expediate presei din exil și ca urmare a unor scrisori destinate lui Nicolae Ceaușescu, personalitatea sa începuse treptat să producă îngrijorări în rândul cadrelor fostei securități. Într-o astfel de scrisoare (reprodusă și de ziarul din exil B.I.R.E.), pe care consider esențial să o redau integral, reproșează tranșant autorităților de la noi din țară refuzul de a-i elibera actele necesare emigrării, împreuna cu familia, în SUA:
Citește și Constantin Noica (n. 1909 – d. 1987). Cu Securitatea pe ultimul drum
„Din păcate, scrisoarea ce v-am adresat la 1 august a.c., prin Registratura C.C. al P.C.R. cu numărul 54572, n-a avut darul să determine eliberarea pașapoartelor așteptate. Eu însă Excelența,… refuz să tac. Și voi denunța, cu toată puterea, practica teroristă a deținerii de ostateci. Căci nu altceva decât un ostatec este cel căruia i se suprimă un drept fundamental de felul celui reclamat de mine. Ba consider infinit mai grav terorismul ce practică deținerea ostatecilor de conștiință cum este și cazul meu, decât cel care, prin pistolul pus la tâmpla pilotului, deturnează un avion și ia, pentru o vreme, ostateci.
Între deturnarea temporară a cursului unei călătorii și deturnarea cursului unei vieți există o imensă diferență, ce califică terorismul căruia eu și alți mulți români îi suntem victime drept o practică abominabilă, demnă doar de… cel mai profund dispreț al celor ce respectă încă ideea de om, cu tot ceea ce a făcut din această valoare fundamentală a lumii. Terorismul politic intern, -căruia îi aparține și practica deținerii de ostateci- nu poate servi, în niciun chip, intereselor țării.”[4]
La scurt timp a urmat să fie arestat la domiciliu.
Din primăvara anului 1985, patru dintre principalele publicații franceze: Le Monde, Le Figaro, Libération, Le Quotidien de Paris, încep să cerceteze și să publice pe seama cazului său, atrăgând în felul acesta și mai mult atenția organelor represive. Dacă în decembrie 1984, „după nenumărate amenințări cu moartea, scrise și telefonice (anonime bineînțeles), Dorin Tudoran a fost atacat pe stradă și lovit fără milă”[5], în aprilie 1985 „poetul urmează greva foamei și sănătatea i s-a alterat. Securitatea pare a fi abandonat ideea de a-1 convinge să oprească acțiunea începută, dar a întărit garda în jurul lui, așa încât nimeni nu-l poate contacta”.[6]
Citește și Traian Dorz, în dosarele Securității (1947-1989)
Pe data de 6 iunie 1985 încetează greva foamei, iar o lună mai târziu, pe 24 iulie 1985, a reușit în cele din urmă să emigreze din România în SUA de unde a continuat să lupte împotriva politicii de extrema stângă din România prin intermediul ziarelor și a Radio Europa Liberă.
Spre sfârșitul regimului comunist, în 1987, după unele note ale Securității în luna ianuarie a anului 1988, a fondat, sub egida centrului de politologie Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, Agora, publicație finanțată de organizația americana cu scopul declarat de a promova democrația în lume The National Endowment for Democracy (NED).
Revista Agora a reușit în scurt timp să alerteze mai multe Inspectorate Județene de Securitate care au primit dispoziții să treacă de îndată la măsuri care au avut scopul prevenirii şi contracarării preocupărilor ostile ale conducerii revistei. În acest sens, Constantin Măceșanu, șef al Securității Sibiu între anii 1985-1989, a trasat câteva măsuri precise căpitanului de Securitate Mircea Șchiopoaie, născut pe 24.09.1949 în orașul Hârlău, județul Iași, fiul lui Dumitru și Georgeta, între 1973-1977 încadrat cu gradul de locotenent în Inspectoratul Județean Hunedoara, Securitatea Municipiului Hunedoara, transferat apoi la Inspectoratul Județean Sibiu, Serviciul 1/ B, unde a deținut gradul de locotenent-major (1980-1984), din anul 1985 avansat la gradul de căpitan.
Citește și Mihail Sadoveanu, răvășit de durere la moartea lui Stalin
O primă măsură a privit „instruirea potențialului informativ din problema «artă-cultură» pentru depistarea elementelor cu preocupări scriitoricești, nemulțumite de realizările personale, de modul cum sunt apreciate, cu vădite pretenții în acest domeniu. Depistarea celor cu intenții de a trimite în exterior materiale, lucrări ce nu au fost tipărite în țară datorită conținutului, cunoscuți cu legături suspecte în exterior. În acest sens vor fi dirijate sursele «Filip», «Anamaria», «Gabriela» și «Valeriu»”.[7]
S-a cerut de asemenea o „atenție deosebită” cenaclurilor literare din municipiul și județul Sibiu, în „scopul depistării elementelor pretabile a trimite în exterior materiale cu conținut necorespunzător, a celor care au preocupări de a redacta astfel de materiale.”[8] Pentru a preveni cu orice scop expedierea și publicarea în Agora a unor creații literare, articole cenzurate sau refuzate spre publicare de redacțiile publicațiilor de la noi din țară, și așa aflate sub supraveghere, s-a avut în vedere o mai bună colaborare cu redactorii și redactorii șefi. Securitatea Județului Sibiu a dispus în acest sens că „vor fi întreprinse măsuri de îmbunătățire a cooperării și conlucrării cu factorii de conducere din cadrul redacției revistei «Transilvania», în scopul semnalării la timp de către aceștia a elementelor ce s-au adresat cu lucrări redacției pentru publicare și au fost respinse din diferite motive.”[9]
Revistă cu tradiție și prestigiu, fondată în anul 1868, Transilvania a fost, cu doar câteva luni înainte ca Securitatea Județului Sibiu să dispună această măsură, luată în vizor pentru „preocupările recente” ale lui Constantin Noica, privind intenția înființării unei edituri pe lângă publicația sibiană[10], un an mai târziu Securitatea Sibiu raporta către Direcția I din Ministerul de Interne cu privire la publicarea în Transilvania a unui poem semnat de Gabriel Chifu, interpretată ca fiind „în dezacord cu cerințele oficiale”[11]
Citește și Tudor Arghezi, la moartea lui Gheorghiu-Dej
Revenind la măsurile stabilite în cazul Agora, Securitatea Sibiu a hotărât că „persoanele din sistemul de cultură, în special cei cunoscuți cu preocupări literare ce se vor deplasa în străinătate, vor fi prelucrați contrainformativ, iar la întoarcere contactați pentru exploatarea lor informativă. Aceștia vor fi verificați atât la plecare, dar mai ales la întoarcere pentru a cunoaște dacă au introdus materiale și literatură cu conținut ostil.”[12]
Din notele de măsuri trasate și din cele informative este ușor să ne dăm seama că Agora a reușit să producă îngrijorări serioase în rândul cadrelor din Ministerul de Interne, devenind un simbol al rezistenței anticomuniste, alături de B.I.R.E, Lupta, Vatra, Dialog și toate celelalte publicații tipărite în exil care s-au manifestat necontenit pentru respectarea drepturile omului şi a libertăților fundamentale în România.
Colectivul de redacție a fost format de Dorin Tudoran (redactor șef), Mihai Botez (redactor-șef adjunct), Paul Goma, Michael Radu și Vladimir Tismăneanu (redactori). Din colegiul de redacție au mai făcut parte Eugene Ionesco, Matei Călinescu, Ioan Petre Culianu, Milovan Djilas, François Fejtö, Victor Frunză, criticul literar Virgil Ierunca, Virgil Nemoianu, Alain Besançon, André Glucksmann și Jean-François Revel.
Cu privire la apariția primului număr din Agora, șeful Direcției I, colonelul Gheorghe Rațiu, comunica Securității Alba să aibă o vigilență sporită prin care să fie împiedicată orice formă de colaborare cu scriitorii din România.
Citește și Vadim Tudor, despre „o oarecare Monica Lovinescu”
La primul număr al revistei Agora au contribuit cu materiale Ștefan Baciu, Andrei Brezeanu, Dan Cristea, Dan Deșliu, Paul Emanuel, Vintilă Horia, Gelu Ionescu, Monica Lovinescu, Alexandru Lungu, Călin Andrei Mihăilescu, Bujor Nedelcovici, Marcel Cornis-Pope, Petru Popescu, George Tomaziu, de asemenea, numărul „conține și un articol semnat Grigorie Negrescu, în legătură cu care Dorin Tudoran a afirmat că ar aparține unui intelectual din țară.”[13]
Prin acțiunea informativă deschisă la Direcția I s-a întocmit un plan de măsuri care au vizat în mod expres două sarcini principale: „Identificarea lui «Grigorie Negrescu», stabilirea persoanelor din țară cărora redacția preconizează să le solicite materiale spre publicare sau care, din proprie inițiativă, încercă să trimită asemenea lucrări și prevenirea scoaterii lor clandestine; prevenirea introducerii publicației în țară și a accesului la revistă al creatorilor de literatură și artă din R.S. România.”[14]
Față de aceste sarcini s-a mai solicitat să se dispună întocmirea unei note de măsuri pe linia problemei „artă-cultură” în care să fie prevăzute măsuri concrete, în cooperare cu celelalte servicii și compartimente („T” și „S”), „pentru prevenirea și contracararea preocupărilor ostile ale conducerii revistei «Agora», care vizează zona oamenilor de cultură și artă de pe raza dumneavoastră de competență, și să ni se raporteze periodic, la indicativul 151/D.I., datele și informațiile obținute și stadiul realizărilor propuse.” [15]
Citește și Emil Rațiu, medicul uzinei Călan, condamnat la moarte prin spânzurare în urma Dictatului de la Viena, ucis prin împușcare în comunism
Ca și în cazul Direcției Județene de Securitate Sibiu, și Direcției Județene Alba i s-a cerut să aibă în vedere o rigoarea severă și metodică, prin care să fie întărit potențialul informativ în edituri și reviste, aceeași atenție s-a cerut și oamenilor de litere semnalați că ar avea lucrări «de sertar», toate cu „scopul identificării persoanelor care au lucrări respinse de la publicare datorită conținutului lor necorespunzător, în vederea prevenirii scoaterii acestora din țară.” [16]
Referitor la Grigore Negrescu, după anul 1990 Monica Lovinescu avea să dezvăluie cine se ascunde sub acest pseudonim, istoricul literar și critic Mircea Iorgulescu. Printre cei curioși să-i afle identitatea s-a aflat inclusiv Vlad Georgescu, între 1983-1988 directorul secției române a postului de radio Europa Liberă din München. „Vlad, zilele acestea la telefon: voia să ştie cine se ascunde sub pseudonimul de Grigore Negrescu. Am trimis spre difuzare un text astfel semnat, lucid, bine scris, împotriva resemnării şi lașității. Supărător doar faptul că dă lecții de curaj sub pseudonim. îi replic evident lui Vlad că nu pot să-i dau numele, am promis secretul.”[17]
Octavian Paler, Alexandru (Alecu) Paleologu și alții au crezut că textul difuzat sub pseudonimul Grigore Negrescu a fost scris de Bujor Nedelcovici şi „erau furioși pe el că le-a luat ideile discutate şi pe care Paler urma să le dezvolte la următorul Consiliu obținând aprobarea lor.”[18] Materialul trimis spre difuzare de Monica Lovinescu, publicat în B.I.R.E. și reprodus în Agora, a fost intitulat „Resemnarea. Formă de sinucidere”.
Citește și Scriitorul Romulus Zăroni
Lucid și bine scris, cum remarcă Monica Lovinescu, articolul aduce în atenție problemele principale de ordin social, economic, politic sau cultural care au înrobit societatea românească într-o perioadă dificilă pentru cei mai mulți dintre români și în care s-a pus prea puțin preț pe drepturile și libertățile omului. În continuare redau un mic fragment din articolul în cauză, din care putem cu ușurință înțelege de ce au fost alertate Inspectoratele Județene de Securitate.
„(…) îi putem noi oare culpabiliza pe cei care construiesc azi ruina României? Putem să le spunem «sunteți vinovați», câtă vreme NOI, noi toți și individual, nu am spus niciodată nu se poate? Resemnarea noastră, prin care contribuim în fapt la tot ce se întâmplă, acoperă și propria vinovăție. Și, dacă ne gândim bine, dacă avem îndrăzneala de a privi în noi și a vedea cum suntem cu adevărat, nu găsim atâtea motive să ne fie rușine de noi înșine? Cei care avem rude și cunoștințe printre «oamenii puterii», fie ei activiști, fie securiști și milițieni, am schițat vreodată un gest prin care să le arătăm că, departe de a ne bucura de «reușita» lor, ne dezgustă?
Câte mame și câți tați – muncitori, țărani, intelectuali și-au repudiat copiii pentru că s-au făcut milițieni, și securiști, și activiști? Nu cumva s-au mândrit cu ei? Câți dintre noi întoarcem spatele acelor vecini de scară sau de etaj, sau a colegi pe care-i știm în slujba puterii? Nu cumva, dimpotrivă, încercăm să le câștigăm prin umilință și servilism bunăvoința eventuală? Nu cumva, în loc sa-i arătăm cu degetul, ca pe niște complici la distrugerea tării, îi lingușim? Resemnarea aduce și oarecare profit, nu-i așa? Câți dintre noi, sub o formă sau alta, nu sunt «plătiți» pentru a fi «resemnați» pentru a fi tăcuți, pentru a accepta? (…)”[19]
Articole similare au fost publicate și în alte numere din Agora.
Nicolae Manolescu semnala în prefața volumului Kakistocrația, publicat de Dorin Tudoran în 1998 la Editura ARC din Chișinău faptul că Agora „a publicat articole dintre cele mai usturătoare despre situația din România (…).” Cu certitudine are perfectă dreptate. Doar raportându-ne la rigurozitatea fostei securități în a împiedica sub orice formă distribuirea revistei pe teritoriul țării noastre și apariția în paginile ei a unor articole, poezii ec. cenzurate sau refuzate de redacțiile revistelor interne, putem constata importanța pe care a deținut-o Agora în istoria presei românești din exil.
Notă: Articolul l-am publica prima dată în Revista română și în Algoritm literar.
Note
[1] Scriitorul Dorin Tudoran a fost amenințat cu moartea (f.a.), în B.I.R.E. (Buletin de informație pentru români în exil), anul 37, nr. 805, 25 decembrie 1984, p. 10.
[2] Condiția intelectualului (f.a.), în Lupta, nr. 23, 22 septembrie 1984, p. 1.
[3] Ibidem.
[4] Scrisoarea lui D. Tudoran trimisă lui N. Ceaușescu, în B.I.R.E. (Buletin de informație pentru români în exil), anul 38, nr. 807, 1 februarie 1985, p. 6.
[5] Scriitorul Dorin Tudoran a fost bătut pe stradă (f.a.), în B.I.R.E. (Buletin de informație pentru români în exil), anul 38, nr. 807, 1 februarie 1985, p. 6.
[6] Scriitorul Dorin Tudoran sechestrat la domiciliu, în B.I.R.E. (Buletin de informație pentru români în exil), anul 38, nr. 814, 16 mai 1985, p. 5.
[7] Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în continuare ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 8690, vol. 1, f. 301.
[8] Ibidem, ff. 301, 302.
[9] Ibidem, f. 302.
[10] ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 8677, vol. 4, f. 195.
[11] ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 8690, vol. 1, f. 273.
[12] Ibidem, f. 302.
[13] ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 533, f. 2.
[14] Ibidem, f. 3.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] Monica Lovinescu, Jurnal, volumul II, Editura Humanitas, 2003, p. 201.
[18] Ibidem, p. 208.
[19] Grigore Negrescu, Resemnarea. Formă de sinucidere, în B.I.R.E. (Buletin de informație pentru români în exil)., anul 40, nr. 853, 1 mai 1987, p. 9.