Două situri canadiene au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Insula Anticosti din Quebec, martoră a primei extincţii în masă a vieţii animale din lume, a devenit marţi un sit al Patrimoniului Mondial, la două zile după ce a fost adăugat un sit aborigen care urmăreşte expansiunea colonială în vestul Canadei, potrivit AFP.

Renumită la nivel mondial pentru ansamblul său excepţional de fosile, insula „ajută la o mai bună înţelegere a modului în care schimbările climatice şi creşterea nivelului mării la acea vreme au contribuit la un moment definitoriu în istorie”, a declarat ministrul canadian al Mediului, Steven Guilbeault, într-un comunicat.

Cu peste 1.440 de specii de fosile, coasta insulei din Golful Saint Lawrence ilustrează dispariţia aproape în întregime a vieţii oceanice de pe planetă pe parcursul a peste 10 milioane de ani.

Anticosti, alături de situl minier Tr’ondëk-Klondike, s-a alăturat listei tot mai mari de situri din Patrimoniul Mondial în cadrul sesiunii anuale a UNESCO care are loc la Riad, în Arabia Saudită.

Citește și Poliţia italiană a găsit comori antice furate de la o universitate australiană

Situat în regiunea subarctică din nord-vestul Canadei, de-a lungul râului Yukon, Tr’ondëk-Klondike reflectă o perioadă de schimbări şi convulsii profunde pentru popoarele indigene în timpul expansiunii coloniale în vestul Canadei.

„În calitate de sit gestionat de aborigeni, Tr’ondëk-Klondike este un exemplu al experienţei globale a colonialismului pe care o împărtăşim cu multe popoare indigene din întreaga lume”, a declarat pe Facebook un şef aborigen.

Recunoaşterea celor opt situri de patrimoniu evidenţiază astfel trecutul acestei comunităţi aborigene, adesea umbrit de Goana după aur de la Klondike, între 1874 şi 1908, un eveniment marcant în istoria Canadei.

Ele ilustrează „diferitele aspecte ale colonizării acestei regiuni, în special locurile de schimb între populaţiile indigene şi colonişti” şi adaptările la prezenţa colonială, indică UNESCO pe site-ul său.