Dumitru Mazilu: Povestea unui luptător pentru drepturile omului și rolul său în Revoluția Română din 1989

Distribuie

Născut la 24 iunie 1934, în orașul Bacău, Dumitru Mazilu a avut o educație tehnică și juridică solidă. În 1952 a absolvit Școala tehnică de mecanici agricoli din Bacău și a urmat, pentru o scurtă perioadă, o școală de ofițeri de securitate. Aprofundându-și studiile juridice, în 1959 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. În continuare, a urmat un doctorat în drept, obținând titlul de Doctor în drept al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1964, cu teza „Funcțiile educative și coercitive ale statului”.

După finalizarea studiilor, Dumitru Mazilu a început să lucreze ca profesor de drept la Academia de Științe Politice și Sociale „Ștefan Gheorghiu” din București și ca profesor de drept internațional la Școala de ofițeri de Securitate de la Băneasa. A fost avansat în grad până la gradul de colonel al trupelor de securitate, însă activitatea sa nu s-a oprit aici.

De la educație la roluri importante în Securitate și politică

În perioada 1965-1966, Dumitru Mazilu a deținut funcția de director al Școlii de ofițeri de Securitate de la Băneasa, un rol ce a marcat un punct culminant în cariera sa. În 1965 a preluat funcția de președinte al Subcomisiei Naționale pentru cercetarea abuzurilor și ilegalităților comise pe timpul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. În 1970 a devenit profesor universitar.

Având o ascensiune rapidă, în perioada 1970-1974, a fost director științific al Institutului de Științe Politice din București. În 1974 a fost numit ca Visiting Professor la universitățile americane Columbia, Harvard și Berkeley. Acest post l-a adus în atenția diplomației românești, unde a lucrat în calitate de consilier juridic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și reprezentant al României la Conferința cu privire la Dreptul Maritim între anii 1975-1986.

Cariera diplomatică și dizidența sub regimul comunist

Cariera sa diplomatică l-a adus în prim-planul Organizației Națiunilor Unite. A reprezentat România la cea de-a șasea Adunare Generală a ONU (1978-1985), iar în perioada martie 1984-1988 a deținut funcția de membru al Subcomisiei Națiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării și Protecția Minorităților, cu sediul la Geneva, Elveția.

În perioada 1985-1992, Dumitru Mazilu a deținut calitatea de raportor special al ONU. În acest context, a scris un raport critic despre situația drepturilor omului în România, lucru ce l-a adus în conflict cu regimul comunist. Autoritățile de stat române au încercat să îl împiedice să își publice raportul, plasându-l sub arest la domiciliu între anii 1986-1989 și retrăgându-i pașaportul diplomatic.

O luptă pentru drepturile omului și libertate

În ciuda presiunilor, Dumitru Mazilu a reușit să își trimită clandestin raportul la Geneva în aprilie 1989. Raportul a fost publicat oficial de Națiunile Unite la 10 iulie 1989. Anexa la document, intitulată O privire specială asupra cazului României, prezintă o imagine foarte critică la adresa regimului Ceaușescu, subliniind că „foamea, frigul și frica au fost puse în slujba subjugării oamenilor și a distrugerii valorilor umane”.

Rolul în revoluția din decembrie 1989 și activitatea post-revoluționară

Revoluția română din 1989 l-a găsit pe Dumitru Mazilu în închisoare, de unde a fost eliberat în ziua în care regimul Ceaușescu a căzut. A ajuns la conducerea Frontului Salvării Naționale (FSN), prezentându-se publicului cu un discurs memorabil despre caracterul anticomunist al revoluției și prezentând o platformă de zece puncte pentru viitorul României.

După Revoluție, Dumitru Mazilu a revenit în diplomație, îndeplinind funcția de șef al Misiunii Diplomatice a României în Filipine între anii 1993-1994. În perioada 1994-1997, a fost numit ambasador la organizațiile internaționale cu sediul la Viena și a reprezentat România la OSCE.

Prin aceste poziții, a contribuit la stabilirea și consolidarea poziției internaționale a României în contextul post-comunist. Având o experiență vastă în drept și diplomație, Dumitru Mazilu a fost un instrument vital în promovarea intereselor țării pe scena internațională și în redefinirea relațiilor externe ale României în noua eră.

Dumitru Mazilu a fost recunoscut pe plan internațional pentru eforturile sale în domeniul drepturilor omului, fiind nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace în anul 2003 de către Academia Diplomatică Internațională. De asemenea, a devenit membru al Consiliului științific al ONU pentru învățământ la distanță.