A murit Dumitru Radu Popescu, unul dintre cei mai importanți prozatori români. Scriitorul s-a stins din viață luni, pe data de 2 ianuarie, la vârsta de 87 de ani. Vestea a fost dată de apropiații acestuia.
„Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. DUMITRU RADU POPESCU (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogățit cu o operă monumentală, de o valoare excepțională: proză, teatru, poezie, critică literară. Și-a trăit viața într-o desăvârșită onestitate. A fost un coleg și un prieten ireproșabil.
Durerea e prea mare și cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, și în acest loc, evocarea binemeritată. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dea liniștea de care atât de multă vreme a fost vitregit.
Dumnezeu să-l ierte pe marele, nedreptățitul și chinuitul scriitor Dumitru Radu Popescu plecat în eternitate, azi. A fost nedreptățit după 1989 că nimeni altul. Dumnezeu să-l așeze în loc luminat între cei aleși unde îi este locul. Sper ca remușcările să fie vii în fața nedreptăților pe care le-au construit in ceea ce-l privește”, a scris Radu Feldman Alexandru într-o postare pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, prof. dr. Irinel Popescu pe contul său de socializare scrie pe aceeși rețea de socializare: ”Ne-a părăsit Acad. Dumitru Radu Popescu. Am avut onoarea să-l cunosc ca Director al Editurii Academiei Române.
În această calitate a promovat cultura și știința la cel mai înalt nivel, marcând întreaga activitate a instituției prin ținuta sa intelectuală.
Îi rămân recunoscator pentru sprijinul acordat în editarea a două ediții ale Tratatului de Chirurgie, precum și a altor lucrări de specialitate.”
Citește și A murit Anita Pointer, membră a grupului Pointer Sisters
Scriitorul Paul Cernat a reacționat la rândul lui la vestea trecerii în neființă a celui care a fost Dumitru Radu Popescu:
„După ce, în ultimele ore ale lui 2022, n-a părăsit poetul și traducătorul româno-sîrb Adam Puslojic, anul 2023 începe cu decesul, la 87 de ani, al lui Dumitru Radu Popescu – unul dintre cei mai importanți prozatori și dramaturgi ai generației `60 și ai literaturii române postbelice, „om sub vremi” ca președinte al Uniunii Scriitorilor înainte de 1989, de o mare decență publică după 1990; în deceniile anterioare a condus, pe rînd, reviste de prim-plan precum Steaua, Tribuna și Contemporanul, iar în ultimele două decenii – devenit între timp academician – a condus Editura Academiei Române.
Activitatea sa scriitoricească (în care trebuie inclusă și scenaristica) a fost prodigioasă, dificil rezumabilă, reprezentativă, într-un fel, pentru experiențele istorice ale generației sale. Chiar dacă romanele – „faulkneriene”, labirintic-sofisticate, realist-magice ș.a., ciclul F în special; preferatul meu rămîne Vîntătoarea regală – sînt inconturnabile, capodoperele sale rămîn cele nuvelistice: Duios, Anastasia trecea, Leul Albastru, Ploaia albă sau Mări sub pustiuri, între multe altele. Dintre piesele lui DRP (sau „DR-ului”, cum i se spunea), aș revedea oricînd spectacole cu Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară. Între scrierile postdecembriste, Întoarcerea tatălui risipitor mi se pare romanul său cel mai ambițios și închegat.”
Biografie
Prozator, dramaturg si scenarist roman, Dumitru Radu Popescu s-a nascut pe 19 august 1935, in satul Pausa din judetul Bihor.
Ca dramaturg s-a remarcat cu piese precum Pasarea Shakespeare, Acesti ingeri tristi si Piticul din gradina de vara. S-a impus si ca romancier cu un lung ciclu, datorita caruia va fi considerat unul dintre cei mai importanti prozatori ai epocii contemporane.
Citește și Academia Română și MNLR deplâng trecerea la cele veșnice a poetului Adam Puslojić
Primul din acest ciclu a fost romanul F (1969), care a fost urmat de Vanatoarea regala in 1973, apoi de Cei doi din dreptul Tebei (1973), O bere pentru calul meu (1974), Ploile de dincolo de vreme (1976), si Imparatul norilor (1976).
Dumitru Radu Popescu a urmat cursurile liceale la Oradea, iar in 1953 devine student la Medicina, la Cluj. Abandoneaza facultatea in anul III pentru a ocupa un post de corector la revista Steaua din Cluj. In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii din Cluj-Napoca, pe care o absolva in 1961.
Debuteaza publicistic cu versuri, in 1953, in ziarul Crisana din Oradea. Un an mai taziu ii apare in revista Steaua primul text in proza, schita O partida de sah, revista cu care colaboreaza multi ani la rand. In revista Steaua debuteaza si ca dramaturg, cu piesa de teatru Mama. Colaboreaza intens si cu alte reviste, precum Gazeta literara, Luceafarul.
Debutul editorial a avut loc in 1958, cu volumul de schite si povestiri intitulat Fuga. In continuare a publicat numeroase romane, volume de nuvele si piese de teatru. A mai publicat eseuri, schite, scenarii de film, reportaje, insemnari.
Dupa o activitate literara prolifica, de peste un deceniu, este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor in 1981, pozitie pe care o ocupa pana in 1990. Din 2006, Dumitru Radu Popescu este director general al Editurii Academiei Romane si vicepresedinte al Consiliului stiintific editorial. A fost distins in 1970 cu Premiul Academiei Romane, si cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania in 1964, 1969, 1974, 1977 si in 1980.