Ediţia princeps a Bibliei de la Bucureşti, în cadrul expoziţiei ”De la Ţepeş la Brâncuşi”

Distribuie

Ediţia princeps a Bibliei de la Bucureşti, tipărită în 1688, sub patronajul lui Şerban Cantacuzino, va putea fi văzută în cadrul expoziţiei „De la Ţepeş la Brâncuşi – 5 secole de istorie şi cultură în spaţiul românesc”, care se va deschide vineri la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Evenimentul este organizat de ARCUB în contextul împlinirii a 563 de ani de la prima atestare a Capitalei şi face parte din seria de evenimente Zilele Bucureştiului.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 22 octombrie, de marţi până duminică, în intervalul orar 12,00 – 20,00. Vor fi prezentate, în premieră, piese rare din colecţiile Emilian Radu, dar şi obiecte de tezaur din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Publicul bucureştean este invitat să descopere exponate importante despre istoria oraşului, precum ediţia Princeps a Bibliei de la Bucureşti, a Evangheliei Greco-Române de la Bucureşti (editată şi tipărită de Antim Ivireanul în anul 1693 în Tipografia Mitropoliei din Bucureşti, sub patronajul lui Constantin Brâncoveanu) şi ediţia Princeps a Noului Testament de la Bucureşti (1703).

„Expoziţia este completată de trei capodopere ale culturii medievale aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, exponate clasate la categoria tezaur. Extrem de preţioase prin vechime şi conţinut, Tetraevanghelul Sfântului Cuvios Nicodim şi Tetraevanghelul Sfântului Cuvios Spiridon sunt primele manuscrise copiate de cărturari vestiţi din Ţara Românească şi Moldova. Cel de-al treilea exponat din patrimoniul MNIR este Codex Altemberger, ce cuprinde drepturile şi obligaţiile saşilor în perioada 1481-1700”, informează ARCUB.

Citește și Peste 350 de hărţi, cărţi, manuscrise şi imagini rare despre istoria românilor, expuse la ARCUB

Expoziţia va pune faţă în faţă două reprezentări ale domnitorului Vlad Ţepeş, una din secolul al XV-lea şi una din secolul al XX-lea.

Potrivit ARCUB, atracţia principală din cadrul expoziţiei este ‘dialogul’ istoric dintre portretul gravat din 1491 al prinţului român Vlad Ţepeş şi celebra lucrare ‘Dracula’, realizată aproape 500 de ani mai târziu, a artistului pop Andy Warhol.

Dimensiunea internaţională şi contemporană a expoziţiei este completată de ia românească surprinsă de artistul suprarealist Man Ray în 1922 într-o fotografie a actriţei franceze de origine română Genica Athanasiou, cu două decenii înainte de „La Blouse Roumanie” de Matisse, un desen al unui viitor monument al „Evei” semnată de Brâncuşi, expusă în premieră internaţională, dar şi documente şi fotografii ale Casei Regale româneşti, menţionează sursa citată.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani, nr.84-90). Preţ: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii şi pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei