Elev de la Colegiul Naţional din Iași, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Geografie

Elevul Daniel Hanganu de la Colegiul Naţional Iaşi a obținut medalia de aur la cea de-a XVIII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie de la Paris, organizată şi derulată online, în perioada 12-18 iulie, sub patronajul Comitetului Naţional Geografic francez (CNFG), a anunțat Inspectoratul Școlara Județean (ISJ).

Potrivit unui comunicat de presă, medalie de aur a obţinut şi elevul Radu Andrei Brădăţeanu din Bucureşti, medalie de argint Mihai Bratu din Târgu Jiu şi medalie de bronz – Darius Topai din Oradea.

„Lotul României, format din patru elevi, s-a reunit la Iaşi, în perioada 7-12 iulie, unde avut o perioadă de pregătire intensivă, desfăşurată la Colegiul Naţional Iaşi sub îndrumarea profesorilor Cornelia şi Dorin Fiscutean. De peste un deceniu, pregătirea teoretică şi practică a elevilor care reprezintă România la competiţiile internaţionale de geografie se realizează la Iaşi. Lotul României obţine în acest an, în urma celor trei probe de concurs – proba teoretică, proba practică şi testul multimedia, două medalii de aur, una de argint şi una de bronz”, se precizează într-un comunicat de presă al ISJ Iaşi.

Citește și Patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică pentru elevii români

Conform documentului, Olimpiada Internaţională de Geografie (iGeo) este o competiţie anuală destinată celor mai buni elevi la geografie, elevi cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani din întreaga lume.

„Olimpiada Internaţională de Geografie – IGeo este o competiţie destinată celor mai buni elevi geografi ai lumii, o etapă mondială în cadrul căreia cei mai pasionaţi şi talentaţi elevi din ţările participante îşi pot demonstra cunoştinţele, dar şi deprinderile geografice practice, competiţia promovând contactele profesionale în cadrul comunităţii educaţionale geografice globale. La această ediţie au participat un număr de 209 tineri pasionaţi de geografie, din 54 de ţări.

Ediţia 2023 va avea loc în Indonezia. Felicitări elevului Daniel Hanganu, doamnei profesor Cornelia Fiscutean şi şcolii de geografie ieşene! Felicitări tuturor elevilor care au reprezentat ţara noastră la Olimpiada Internaţională Paris 2022 şi profesorilor coordonatori ai lotului României”, se mai precizează în comunicatul de presă.