EnergyFEST – între 9 şi 11 martie la Universitatea Politehnica Bucureşti

Distribuie

Universitatea Politehnica din Bucureşti va organiza, în perioada 9 – 11 martie, prima ediţia a evenimentului EnergyFEST dedicat noilor tendinţe şi tehnologiilor din domeniul energiei verzi şi sustenabilităţii.

EnergyFEST va prezenta publicului larg cele mai recente descoperiri tehnologice din domeniul energiei nepoluante.

„De la activităţile industriale până la mijloacele de transport şi metodele de încălzire, energia face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Din nefericire, aceasta reprezintă şi una dintre principalele surse de emisii poluante şi de gaze cu efect de seră. Există, însă, soluţii prin care putem contribui la protejarea mediului înconjurător. Prin utilizarea surselor de energie regenerabile şi curate, inginerii vor fi eroii viitorului. Într-un context economic complex, influenţat de creşterile preţurilor la energie şi de consecinţele încălzirii globale, cadrele didactice şi studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti lucrează permanent pentru a descoperi noi metode de decarbonizare a sectorului energetic”, afirmă organizatorii, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, cei mai importanţi lideri ai industriei energetice aflate în plină dezvoltare vor fi prezenţi la EnergyFEST pentru a discuta principalele teme ale momentului şi pentru a găsi soluţii la provocările viitorului.

Timp de trei zile, campusul UPB va găzdui zeci de mii de participanţi, lideri ai industriei energetice şi pasionaţi de tehnologie.

Citește și Ioan Holender, Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica Timişoara