Epave vechi de trei secole, descoperite de cercetători în Marea Baltică

Distribuie

Cercetătorii danezi au descoperit în Marea Baltică trei epave bine conservate, care ar putea avea mai mult de 300 de ani, conform estimărilor, a anunţat miercuri Muzeul Războiului Maritim din Thyboron, Iutlanda, transmite DPA.

Două dintre epave au fost aproape sigur nave de marfă olandeze, a indicat muzeul, în timp ce a treia şi cea mai mare dintre ele este de origine scandinavă.

Toate cele trei nave au fost descoperite la o adâncime de aproximativ 150 de metri, a confirmat muzeul.

„A fost fantastic să văd navele pe ecran când am trimis un robot subacvatic dotat cu o cameră până pe fundul mării”, a declarat liderul expediţiei şi directorul muzeului, Gert Normann Andersen, citat într-un comunicat. El a adăugat că navele arătau de parcă „tocmai ar fi fost abandonate”.

Spre deosebire de Marea Nordului, unde orice naufragiu ar conduce la o dezintegrare în timp record, epavele sunt adesea bine conservate în Marea Baltică, a spus Andersen. Acest lucru se datorează faptului că nici viermii marini, nici alte vieţuitoare care sfredelesc lemnul nu pot supravieţui la o asemenea adâncime în Marea Baltică, unde apa este mai acidă şi săracă în oxigen. 

Citește și Titanic, așa cum nu s-a mai văzut până acuma. Imagini impresionante ale epavei în descompunere