Pe 19 august 1917, în timpul Primului Război Mondial, a avut loc o acțiune eroică defensivă a Regimentului 32 de Infanterie „Mircea” în cadrul Bătăliei de la Mărășești, cunoscută sub numele de „Atacul cămășilor albe”. Aceasta a avut loc într-o zi caniculară, când soldații Batalionului 3 al Regimentului 32 au fost surprinși dezbrăcați („în cămăși albe”) de un atac surpriză al inamicului. În ciuda faptului că erau îmbrăcați sumar, soldații români au contra-atacat echipați regulamentar cu cartușiere, puști și baionete, învingând inamicul superior ca număr și luându-i prizonieri.
Contextul istoric al Bătăliei de la Mărășești
În vara anului 1917, Puterile Centrale au declanșat o puternică acțiune militară pe teritoriul României, cu scopul strategic de a străpunge frontul aliat și, prin exploatarea maximă a unei eventuale reușite, ocuparea Moldovei, scoaterea României din război și înaintarea spre regiunile agricole din sudul Rusiei. Forțele comandate de feldmareșalul August von Mackensen au fost masate în regiunea Vrancea, în vecinătatea orașului Mărășești.
Bătălia de la Mărășești a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial, prin durata, proporțiile și intensitatea sa. În acest context, acțiunea „cămășilor albe” a militarilor din Batalionul 3 al Regimentului 32 „Mircea” a avut un impact semnificativ. După 14 zile de lupte grele, Armata 1 a respins puternica ofensivă a trupelor austro-germane, asigurând existența statului român și înregistrând singura victorie certă adjudecată de aliați pe Frontul de Est în 1917.
Desfășurarea atacului cămășilor albe
În dimineața zilei de 25 iulie 1917, inamicul a executat puternice bombardamente asupra satelor Străjescu, Doaga și Moara Roșie. În aceeași dimineață, colonelul Vasile Stamate, comandantul Regimentului 32 Infanterie, a murit eroic. Mărturiile Căpitanului Filip Dascălu și ale Registrului Jurnal de Operații al Regimentului 32 Infanterie descriu evenimentele ulterioare.
Maiorul Atanasie Ionescu, comandantul Batalionului 3, a permis soldaților să-și dea jos ranițele și vestoanele, fiind o zi caniculară. Inamicul a atacat în valuri mari și dese, iar maiorul Ionescu a ordonat deschiderea focului și contraatacul. Ostașii Batalionului 3 și companiile 5-6 din Regimentul 7 au pornit la contraatac în cămăși albe, cu un formidabil strigăt de „Ura!”. În fața ostașilor români în cămăși albe, inamicul a fugit, iar soldații români i-au fugărit și i-au trecut prin baionetă pe cei ajunși.
Registrul Jurnal de Operații descrie atacul „cămășilor albe” astfel: „Soldații noștri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire «sculele» lor. Regimentul 32 ia hotărârea să contraatace cu rezerva regimentului, Batalionul 3, comandat de maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui și strigă din toate puterile «Înainte!» și pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta. Soldații și ofițerii, îmbărbătați de exemplul comandantului lor, se reped cu tot avântul spre inamic, care, deși superior ca număr, bate în plină retragere în fața fantomelor albe care înaintau cu hotărâre spre ei, crezând că sunt africani, după cum au declarat ulterior prizonierii nemți.”
Pierderi și recunoașterea eroismului Regimentului 32
Numărul pierderilor Regimentului 32 „Mircea” pentru ziua de 25 iulie 1917 a fost de 24 de ofițeri și 1.425 trupă, morți și răniți, cel mai mare număr din întreaga perioadă în care acest regiment s-a aflat în prima linie în timpul Bătăliei de la Mărășești. Drept recunoaștere a eroismului soldaților, Regimentului 32 i-a fost acordat privilegiul de a purta arma în cumpănire în defilări, spre deosebire de ceilalți militari care erau obligați să țină arma pe umăr.
Atacul cămășilor albe a devenit un simbol al curajului și sacrificiului ostașilor români în timpul Primului Război Mondial, demonstrând hotărârea și spiritul de luptă al Armatei Române în fața adversității.