Expoziţia ”Fake News: Art, Fiction et Mensonge” – vernisată la ARCUB

Distribuie

Expoziţia „Fake News: Art, Fiction et Mensonge”, organizată de Institutul Francez din România, va fi vernisată marţi, la ora 18,30, la ARCUB, în prezenţa curatorului Laurent Bigot, care va avea o prezentare în limba franceză, informează un comunicat transmis presei.

Expoziţia „Fake News: artă, ficţiune, minciună” este concepută şi realizată de Centre pour l’éducation aux médias et a l’information (CLEMI), operator al Ministerului francez al Educaţiei. Este prezentată pentru prima dată în România, la Sala Cafenea de la ARCUB, unde se poate vizita până în data de 26 ianuarie, zilnic, între orele 12,00 şi 20,00.

În cadrul expoziţiei vor putea fi văzute nouă panouri faţă-verso ce aparţin mai multor artişti din diverse colţuri ale lumii.

Citește și Expoziţia „Dimitrie Cantemir – 350 de ani de la naştere”, vernisată la Biblioteca Academiei Române

„Fiecare artist, în felul său, ne vorbeşte despre rolul mass-media, internet, reţelele sociale, fluxul tot mai mare de informaţii şi imagini. Artiştii invitaţi pun sub semnul întrebării omniprezenţa mass-media, care, de fapt, are puterea de a ne modela viziunea asupra lumii. Ne provoacă să ne distanţăm de acest conţinut, care ne hrăneşte zi de zi, până la saturaţie. Rolul artei ar putea fi şi acela de a ne însoţi şi a ne echipa pentru a privi lumea altfel, ne-ar putea proteja de posibilele noastre derapaje”, se arată în comunicat.

Laurent Bigot este jurnalist şi director al École publique de journalisme de Tours (EPJT). Este evaluator pentru International Fact-Checking Network (IFCN), cu sediul la Institutul Poynter, din Florida. Autor al unei teze de doctorat pe tema fact-checking, a publicat prima sa carte – „Fact-checking vs Fake News. Vérifier pour mieux informer” (Éditions INA, 2019).