Extincţia dinozaurilor a favorizat răspândirea strugurilor 

Distribuie

Dispariţia dinozaurilor, ca urmare a impactului cu un asteroid uriaş, a declanşat o extincţie în masă care a modificat cursul vieţii pe Pământ şi a provocat o „resetare” a pădurii, care a dus la răspândirea strugurilor, conform unui studiu citat luni de EFE.

O echipă de cercetători de la mai multe muzee şi universităţi americane a descoperit noi specii de struguri fosilizaţi, cu o vechime cuprinsă între 60 şi 19 milioane de ani. Printre aceste specii se numără cei mai vechi struguri descoperiţi vreodată în emisfera vestică.

Studiul a fost publicat luni în jurnalul Nature Plants.

Seminţele de struguri au fost descoperite în Columbia, Panama şi Peru, iar studiul acestora le-a permis cercetătorilor să îşi aprofundeze cunoştinţele referitoare la modul în care familia acestui fruct popular s-a răspândit în întreaga lume după dispariţia dinozaurilor.

Se întâmplă rar ca ţesuturile moi, precum cele ale fructelor, să se conserve sub formă fosilizată, oamenii de ştiinţă conducând de obicei studiile pe seminţele acestora, care au mai multe şanse să se fosilizeze, au subliniat cercetătorii. Ei au amintit că primele rămăşiţe de seminţe au fost găsite în India şi aveau o vechime de aproximativ 66 de milioane de ani, aproximativ în perioada în care un asteroid uriaş a lovit Pământul şi a declanşat o extincţie în masă, care a modificat cursul vieţii pe planeta noastră.

Cercetătorii au emis o ipoteză conform căreia dispariţia dinozaurilor ar fi afectat pădurile, deoarece animalele mari modifică adesea ecosistemele din jurul lor. La acea vreme, probabil că dinozaurii distrugeau copaci, iar pădurile erau mult mai puţin dense decât în prezent.

Citește și O specie necunoscută de dinozaur ierbivor, descoperită în Montana

Noile păduri care au apărut după extincţia dinozaurilor au oferit o oportunitate pentru unele plante, iar diversificarea ulterioară a mamiferelor şi păsărilor a contribuit la dispersarea strugurilor prin răspândirea seminţelor lor.

Resturi fosilizate de struguri nu mai fuseseră găsite anterior în America de Sud, iar primele care au fost descoperite de cercetători se aflau în Anzii columbieni. După cercetări suplimentare, în America Centrală şi America de Sud, oamenii de ştiinţă au găsit mai multe resturi de struguri, în Columbia, Panama şi Peru, acestea având o vechime estimată între 60 şi 19 milioane de ani.

Registrul fosilelor „ne spune că strugurii sunt un ordin foarte rezistent. Este un grup care a suferit numeroase extincţii în regiunea Americii Centrale şi de Sud, dar a reuşit să se adapteze şi să supravieţuiască şi în alte părţi ale lumii”, a declarat Fabiany Herrera, specialist în paleobotanică la Muzeul Field din Chicago şi autor principal al studiului.

„Ne gândim întotdeauna la animale, la dinozauri, pentru că ei au fost cei mai afectaţi, dar extincţia a afectat într-o foarte mare măsură şi plantele”, a explicat el.

Cercetătorii au subliniat că, având în vedere extincţia în masă cu care se confruntă în prezent Pământul, astfel de studii sunt foarte valoroase deoarece dezvăluie informaţii referitoare la crizele de biodiversitate şi la evoluţia pădurilor.