Festivalul „Bistriţa Folk”, organizat de Asociaţia culturală „România din inima mea” (ASCRIM), va fi reluat la acest sfârşit de săptămână, după o pauză de un an venită în contextul pandemiei, iar printre cei care vor susţine recitaluri se numără Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Emeric Imre, Vlady Cnejevici şi Vali Şerban, potrivit comunicatului de presă transmis vineri de organizatori.
Festivalul, ajuns la cea de-a 19-a ediţie, va avea loc în zilele de 3 şi 4 decembrie, la Palatul Culturii din Bistriţa.
Având în vedere restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, pentru ediţia din acest an s-a renunţat la partea de concurs, iar numărul de locuri din sala de spectacole a fost limitat la 30% din capacitate.
Preşedintele ASCRIM, Florin Săsărman, a precizat vineri, pentru Agerpres, că biletele puse în vânzare de Centrul Cultural Municipal Bistriţa, în urmă cu două săptămâni, s-au epuizat în câteva ore, astfel că s-a luat decizia ca recitalurile, care încep în fiecare zi de la ora 18,00, să fie transmise live pe pagina de Facebook a instituţiei de cultură, pentru a ajunge la cât mai mulţi iubitori ai genului.
Citește și Concert-maraton în memoria victimelor pandemiei de COVID-19, pe Arena Națională
Vineri, la „Bistriţa Folk” vor concerta Ducu Bertzi & friends, Emeric Imre & Marius Roje, Dinu Olăraşu, Angela Mariaşiu şi Vali Şerban & Ziua de mâine, iar sâmbătă vor urca pe scenă Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici & Teo Boar, grupurile ECOU şi OCRU, Adrian Ivaniţchi şi Diana Porca.
Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal şi ASCRIM, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud.