Festivalul SoNoRo 2022, ediția a XVII-a

Distribuie

Festivalul SoNoRo, ediţia a XVII-a, începe vineri la Bucureşti şi se va încheia pe 2 octombrie, la Cluj-Napoca, a afirmat miercuri Răzvan Popovici, informează organizatorii.

Tema din acest an, Orient Express, este inspirată din călătoriile luxoase cu trenul celebru din perioada La Belle Époque, pune în valoare ce ne unește, ca europeni, și ne arată că distanțele sunt risipite rapid prin muzică, atunci când suntem dispuși să ne imaginăm o lume fără granițe.

„Când spun Orient Express mă gândesc la eleganță, rafinament, lux, mister, o viață aventuroasă și călătorii exotice, dar și la traversarea cu ușurință a granițelor, la un vehicul magic în care se întâlnesc oameni din toate colțurile lumii, se intersectează povești și secrete, se întrepătrund destine, chiar dacă numai pentru un timp scurt. Este un festival și o temă pentru aristocrații spiritului, iar vehiculul este, în cazul nostru, muzica. Răzvan Popovici, Director executiv

„Ediția SoNoRo Orient Express va sărbători și explora arta călătoriei, anticiparea, visele care ne determină să întreprindem o călătorie, promisiunea unui voiaj în necunoscut, latura exotică, dar și mundană pe care o aduce cu ea orice călătorie. Cât timp cotinuăm să călătorim în căutarea frumuseții, impulsul artistic și muzical ne va îndrepta spre următorul loc în care vrem să ajungem. Vă invităm alături de noi în această căutare!” Diana Ketler, Director artistic

Citește și Maria Marica a câştigat Concursul Internaţional „George Enescu 2022, la Secţiunea Vioară

În Bucureşti, concertele din cadrul Festivalului SoNoRo vor avea loc la Ateneul Român, la Sala Radio, la Auditoriumul Muzeului Naţional de Artă al României, la Palatul Bragadiru, la Club Expirat, la Apolo111 şi la Fratelli Studios.

Festivalul SoNoRo la Cluj-Napoca va avea loc între 27 septembrie şi 2 octombrie, cu şapte concerte ce au loc în spaţii aparte. Pe 27 septembrie, de la ora 19,00, în Gara CFR din Cluj vor răsuna acordurile concertului „Les Orientales”. În sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai are loc pe 28 septembrie, de la ora 19,00, concertul „Oglindiri în timp”. „Romanţa pe un tren cu aburi” va putea fi ascultată la Casa Boema pe 29 septembrie, de la ora 19,30, iar pe 30 septembrie, de la ora 19,00, din nou în Auditorium Maximum de la UBB va putea fi ascultat concertul „The Fiddlers”. „Invention of Europe” va fi prezentat pe 1 octombrie, de la ora 12,00, în Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.