Referitor la informațiile apărute în mass media în ultimele zile, potrivit cărora Curtea de Conturi ar fi imputat Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești efectuarea de plăți salariale necuvenite în cunatum de aproape două milioane de lei, facem următoarele precizări:
Curtea de Conturi a venit în misiune de audit financiar în cadrul U.A.T.M Ploiești în perioada 03.06.2021 – 29.07.2021 – pentru a verifica activitatea asupra situațiilor financiare întocmite până la data de 31 decembrie 2020, ale aceluiași an.
În urma contestațiilor Filarmonicii ”Paul Constantinescu” și ale U.A.T.M. Ploiești, cu privire la constatările auditului din cadrul misiunii amintite, Curtea de Conturi a decis ”Efectuarea de intervenții scrise la emitenții acestor acte normative și la organele deliberative locale pentru stabilirea încadrării în grilele de salarizare conform Legii nr. 153/2017 a instituțiilor publice locale din domeniul culturii și, în funcție de răspunsurile primite, se vor efectua verificări de către serviciul de audit intern de la nivelul U.A.T.M. Ploiești….” cu termen 31.03.2022.
Menționăm că până în acest moment NU există o decizie finală a misiunii amintite.
Citește și Filarmonica de Stat Sibiu, prima din România cu iluminat 100% ecologic
În urma intervențiilor scrise la emitenții actelor normative (Ministerul Culturii, Ministerul Muncii și protecției Sociale și Parlamentul României) Filarmonica ”Paul Constantinescu” a intrat în posesia unor răspunsuri care au fost depuse, conform solicitărilor. Totodată, mențuinăm că referitor la ”vidul legislativ” din Legea nr. 153/2017, au fost luate mai multe măsuri, după cum urmează:
– Prin Decizia nr. 413/10 iunie 2021, Curtea Constituțională hotărăște neconstituționalitatea sintagmei ”Alte instituții de spectacole sau concerte”, cuprinsă în Anexa III ”Culturi” din Legea cadru nr. 153/2017;
– Prin PLX 487/2021, mai mulți deputați au inițiat o propunere legislativă referitoare la modificarea și completarea Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest moment proiectul este încă în analiză și dezbatere, în Camera Deputaților.
În concluzie, Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești își arată deschiderea și disponibilitatea de a oferi, în baza legii, orice informații complete, documentate și netrunchiate.