Filmul biografic „Napoleon”, în regia lui Ridley Scott, a avut premiera la Paris

Distribuţia filmului biografic „Napoleon”, de Ridley Scott, a venit la Paris pentru premiera mondială a peliculei marţi seară, defilând pe covorul roşu la doar câteva zile după ce grevele au luat sfârşit la Hollywood, notează Reuters.

Joaquin Phoenix joacă rolul lui Napoleon, o figură istorică venerată, dar şi criticată în Franţa, prezentat în film drept un tactician militar nemilos, cu o latură mai vulnerabilă, descoperită de soţia sa, împărăteasa Joséphine de Beauharnais, interpretată de Vanessa Kirby.

Preşedintele şi directorul general al Sony Pictures Motion Picture Group, Tom Rothman, s-a declarat uşurat că lansarea filmului a avut loc după ce sindicatul actorilor SAG-AFTRA a ajuns la un acord pentru a pune capăt grevei care paraliza industria cinematografică de luni de zile.

„Mă simt foarte norocos că greva s-a încheiat la timp”, a declarat Rothman pentru Reuters.

Kirby, care a fost distribuită în rolul Josephinei după ce Jodie Comer a renunţat din cauza unor probleme de program, a mărturisit că interpretarea ei s-a inspirat din diverse descrieri ale aristocratei, de care Napoleon a divorţat în cele din urmă pentru că nu a reuşit să producă un moştenitor pentru imperiu.

Actriţa a povestit că a învăţat despre provocarea de a fi „femininul în acea lume extrem de masculină” şi că a apreciat-o pe Beauharnais pentru că „a rămas demnă”, chiar şi în timpul divorţului ei public.

Pentru „Napoleon”, filmat în timpul pandemiei de COVID-19, Scott şi Dariusz Wolski, colaboratorul său frecvent pentru cinematografie, au orchestrat elaborate scene de luptă care relatează victoriile lui Napoleon la Austerlitz şi Moscova, precum şi celebra sa înfrângere la Waterloo.

Poate că Napoleon a fost un tiran, dar era „totuşi un bărbat, îndrăgostit nebuneşte de o femeie”, a declarat actorul francez Tahar Rahim, care interpretează rolul politicianului Paul Barras din perioada Revoluţiei Franceze.

Citește și Napoleon și Războaiele Napoleoniene: Transformarea Europei în secolul al XIX-lea

Citește și Revoluția Franceză: Cauze, consecințe și personalități cheie care au modelat lumea