Casa de Cultură din Călan a fost construită între anii 1974-1976 și s-a dat în folosință în anul 1976, având o sală de spectacole cu aproximativ 400 de locuri, o sală de ședință cu 100 de locuri, bibliotecă, sală de lectură și alte spații destinate activității cultural-artistice.
Instituția s-a afiliat în primăvara anului 1990 la Federația Sindicatelor Libere din România. Până recent a funcționat sub tutela ANCCSR (Asociația Naționala a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România), constituită în anul 2005.
Directorul casei de cultură din Călan (în anul 1990), Ioan Vidican, se arăta optimist: „Săptămânal intră în casa de cultură peste 3000 de tineri pentru a viziona spectacole de film pe ecarn normal sau la videotecă..” Anterior, Ioan Spătaru sesiza că „după revoluție, mai concret în lunile ianuarie, februarie, majoritatea filmelor care se proiectează la Casa de cultură din Călan vin ciopârțite, într-un hal fără de hal.”
Situația s-a schimbat radical din anul 1991: „Cu numai un an în urmă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Călan se vorbea despre o activitate culturală serioasă, chiar despre perspective optimiste. Acum, optimismul a cam dispărut. Se caută bani pentru a se asigura salariul lunar al celor șapte angajați. Și aceasta în condițiile în care întreținerea unui sediu de o asemenea dimensiune solicită fonduri serioase”, sesiza presa locală.
Citește și După 11 ani de procese, Casa de Cultură din Călan este a orașului, prin decizie definitivă a instanței
Optimismul afișat de directorul Ioan Vidican cu un an în urmă a început treptat să piară, mărturisea cu regret în presă că formațiile artistice nu se mai mențin, nici chiar cele mai cunoscute. „Doar grupul vocal instrumental de muzică ușoară repetă în casa de cultură; în rest cântă la nunți. Taraful s-a desființat, la fel grupurile de satiră și umor, de dans modern, de creație plastică ș.a. Numai fanfara combinatului siderurgic mai este cunoscută în oraș.” Nici ea nu a avut însă un destin mai fericit. Astăzi nu mai activează aproape deloc, cu excepția unor sărbători, ca zilele orașului. Cu atât mai trist dacă ne gândim la istoricul ei.
Carol Muntean, dirijorul fanfarei uzinei, membru în Uniunea Compozitorilor din România, publica, dezamăgit de situația culturală în care a ajuns orașul după 1989, „nu pot să nu amintesc intenția unor lideri sindicali de secție, puțini la număr, care, într-o ședință din luna septembrie, au cerut chiar desființarea fanfarei pe motivul că susținerea financiară a acesteia de către salariați și pensionari îngreunează activitatea echipei de fotbal locală.”
Cu toate că la conducerea combinatului „Victoria” Călan sau a sindicatelor, ca și în administrația publică locală, au fost aceleași persoane, susținerea financiară a activității culturale a scăzut drastic.
Citește și Orbán Antal, născut în Streisângeorgiu, a devenit sculptor faimos în Budapesta
„E foarte greu pentru că nu avem nici măcar sprijinul primăriei. Ne gândeam că din bugetul local am fi putut primi ceva bani când e vorba de acțiuni deosebite. Așa cum se întâmplă la Orăștie, la Hațeg, Deva, unde primarii sunt prezenți, personal, la acțiuni. Și asta în condițiile în care la Călan nu mai există altă instituție de cultură”, spunea dezamăgită directoarea care i-a succedat lui Ioan Vidican la conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor din Călan Eleonora Gavrilesc.
„Casa de cultură a ajuns un bazar, dar s-a preferat această soluție în locul celei care preconiza închiderea ei”, mai adăuga fosta directoare a instituției. Nu a mai fost posibilă nici menținerea postului de bibliotecar, cu normă întreagă.
Instituție care a găzduit ședințe de cenaclu, întâlniri literare cu scriitori iluștrii din literatura contemporană, lansări și prezentări de carte, diverse activități artistice, Casa de Cultură a Sindicatelor din Călan nu mai organizează niciun gen de activități culturale în localitate.
