France Médias Monde a inaugurat polul regional „Europa Centrală şi de Est” la Bucureşti

Distribuie

France Médias Monde, împreună cu filiala sa CFI Développement Média, a inaugurat joi, la Bucureşti, polul regional „Europa Centrală şi de Est”. Noul sediu, dotat cu echipamente de ultimă generaţie şi complet interoperabile cu cele de la Paris, găzduieşte RFI România, postul de radio în limba română, cu o activitate de peste 30 de ani, precum şi echipa responsabilă cu producţia în limba română a proiectului ENTR pentru tineri, redacţia în limba ucraineană a RFI, lansată în toamna anului 2022, şi centrul de primire a jurnaliştilor ucraineni în exil, gestionat de CFI.

Cu o echipă formată din 26 de persoane la Bucureşti, doi jurnalişti la Paris şi o reţea de corespondenţi în întreaga lume, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe proprii, în limba română, iar în restul timpului sunt difuzate programele RFI în limba franceză, inclusiv pe internet. De trei ori pe săptămână, RFI România propune, de asemenea, o revistă de presă cu ştiri din Balcanii de Vest, Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală, în cadrul proiectului „Europa+” realizat în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF).

Postul emite în FM în şase oraşe din România şi în capitala Republicii Moldova, Chişinău. Alte cincizeci de posturi de radio din ţară preiau o parte din programele sale. În oraşele unde emite, RFI România este ascultat săptămânal de aproape 10% din populaţie şi este postul cel mai ascultat pe segmentul liderilor de opinie din Bucureşti. Reţelele sale digitale au înregistrat aproape 6,4 milioane de vizite în 2022. Din 2021, o echipă se ocupă de producţia digitală a proiectului ENTR în limba română, 100% video şi 100% pe reţelele sociale, lansat de France Médias Monde şi Deutsche Welle pentru tinerii din Europa.

RFI în limba ucraineană: o ofertă 100% online

Redacţia RFI în limba ucraineană, prin cei 11 jurnalişti stabiliţi la Bucureşti şi prin corespondenţii săi, propune conţinut online (articole, foto, video) despre situaţia din Ucraina, din Rusia şi din toată regiunea, dar şi subiecte ce privesc actualitatea europeană, internaţională, cât şi a persoanelor strămutate din cauza conflictului. Redacţia produce, de asemenea, conţinut video în exclusivitate, provenind de la martorii direcţi ai evenimentelor din regiune, publicate după un proces foarte strict de verificare a informaţiilor. Redacţia se poate baza pe resursele editoriale ale celorlalte redacţii ale RFI şi France 24, ale agenţiilor de presă (AFP şi Associated Press) şi pe expertiza şi disponibilitatea echipelor RFI România.

Redacţia în ucraineană se foloseşte, de asemenea, de instrumente de traducere automată prin IA pentru a-şi spori abilităţile de adaptare în limba ucraineană, sub controlul editorial al jurnaliştilor, de conţinuturi sonore şi video ale France Médias Monde.

Citește și Doi jurnalişti şi doi civili au fost ucişi în atacuri israeliene în Liban

Conţinutul în limba ucraineană al RFI este publicat pe site-ul rfi.fr/uk/ şi pe reţelele de socializare: Telegram, Facebook, X (Twitter), Instagram şi YouTube.

Începând cu vara anului 2022, a fost înfiinţat, de asemenea, în cadrul noului pol France Médias Monde la Bucureşti, un program de găzduire a jurnaliştilor în exil, coordonat de CFI, agenţia de dezvoltare media. Având în spate experienţa misiunilor de sprijinire a jurnaliştilor în timpul crizelor din Siria, Libia şi Yemen, CFI şi-a mobilizat echipele pentru a dezvolta proiectul Yak Vdoma („Ca acasă”, în ucraineană), un centru de găzduire, susţinere şi formare a jurnaliştilor din Ucraina la Bucureşti. De mai bine de un an, peste 30 de jurnalişti au fost găzduiţi într-un centru de rezidenţe, pe o perioadă între 3 săptămâni şi 6 luni, şi au beneficiat de echipamente pentru a-şi continua munca, de formări şi de sprijin psihologic.

Jurnaliştii în rezidenţă păstrează legătura cu redacţiile RFI România şi RFI în limba ucraineană, în timp ce participă la numeroase schimburi de experienţă în alte ţări din regiune.

Program special pe frecvenţele RFI în franceză, română şi ucraineană 

Joi, redacţiile RFI în franceză, română şi ucraineană au un program special, dedicat inaugurării noii structuri regionale. Redacţiile propun reportaje, discuţii şi conţinut online, prin care prezintă centrul regional France Médias Monde, oferta editorială şi provocările legate de înfiinţarea şi dezvoltarea acestui pol în inima Europei Centrale şi de Est.