Gala de decernare a Premiului Eminescu – pentru debut, ștearsă de pe Facebook din cauza unei poezii cu limbaj licențios

Distribuie

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” a şters de pe pagina sa de Facebook înregistrarea Galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie pentru debut, după ce una dintre poetele nominalizate a recitat o poezie cu un pronunţat conţinut sexual.

Cătălina Stanislav a citit, în timpul galei, poezia „Gwyneth Paltrow şi cu mine”, care conţine un limbaj licenţios, iar, după ce imaginile video au apărut în presa locală, conducerea Memorialului a decis să şteargă întreaga filmare.

„Recitarea unei poezii care include şi cuvinte sau expresii licenţioase este alegerea exclusivă a poetului/poetei. Nu încurajăm un asemenea demers, dar nici nu putem avea opţiunea de a interzice în vreun fel modalitatea în care înţelege să se exprime un creator. Ca atare, în considerarea dreptului la liberă exprimare, mai ales în domeniul literar, Memorialul Ipoteşti nu poate cenzura modul în care un tânăr poet încearcă să devină cunoscut publicului larg. În urma apariţiei în mediul online a înregistrării în care o poeta nominalizată înţelege să recite una dintre poeziile sale care conţine cuvinte licenţioase, am decis, fără a ne pronunţa asupra valorii literare a textului citit, retragerea de pe pagina Memorialului a înregistrării”, a anunţat instituţia de cultură de la Ipoteşti.

Citește și Cotinel Munteanu, angajatul Memorialului Ipotești bănuit că ar fi asigurat certificatele de autenticitate pentru tablourile false

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2021, acordat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, a revenit tinerei poete Ileana Negrea pentru volumul „Jumătate din viaţa mea de acum”.

Câştigătorul premiului de debut în poezie a fost desemnat de un juriu format din Alexandru Cistelecan (Universitatea din Târgu Mureş), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), Mihai Iovănel (Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti), Alex Goldiş (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca) şi Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

Pentru acest premiu au mai fost nominalizaţi alţi patru poeţi – Andrei Codrin Bucur, pentru volumul „La bella Italia: antipoemejurnaliere”, Alexandra Pâzgu, pentru volumul „Dă tot ce ai”, Ioana Zenaida Rotariu, pentru „Cei cinci ani de muţenie: poezie”, şi Cătălina Stanislav, pentru volumul „Nu mă întrerupe”.

Diploma şi trofeul i-au fost înmânate laureatei de către managerul Memorialului Ipoteşti, Ala Sainenco, în cadrul evenimentelor organizate în localitatea natală a lui Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 172 de ani de la naşterea acestuia.