Ghenrih Grigorievici Iagoda, născut în 1891 în Rîbinsk, Imperiul Rus, a fost un personaj semnificativ în istoria Uniunii Sovietice, în special în perioada stalinistă. Viața și cariera sa ilustrează complexitatea și volatilitatea regimului sovietic, precum și dinamica puterii într-un stat totalitar.
Ascensiunea în aparatul de Securitate
Ghenrih Grigorievici Iagoda a fost martorul Revoluției din 1905 și a turbulențelor politice care au urmat Primului Război Mondial și Revoluției Bolșevice din 1917. Aceste evenimente au modelat viziunile sale politice și l-au atras spre mișcările revoluționare. S-a alăturat Cheka (Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie, prima dintr-o succesiune de organizații ale poliției secrete sovietice) după Revoluția Bolșevică. Rapid, a urcat în ierarhia Cheka și a OGPU, succesoarea acesteia, devenind unul dintre principalii săi lideri. În această perioadă a contribuit semnificativ la consolidarea noii guvernări bolșevice, implicându-se în represiuni împotriva opoziției și a contra-revoluționarilor.
În cadrul OGPU a avut un rol decisiv în supervizarea unor proiecte majore de construcție, cum ar fi Canalul Marea Albă – Marea Baltică. Aceste proiecte au utilizat muncă forțată din lagărele sovietice.
În 1934 a fost numit la conducerea NKVD, devenind astfel unul dintre principalii executanți ai epurărilor staliniste. Acest rol a implicat o participare directă în eliminarea opoziției și în consolidarea puterii staliniste, supervizând numeroase procese și execuții. Perioada sa la NKVD a fost una caracterizată de o represiune intensă și brutalitate.
În 1936, datorită nemulțumirilor lui Stalin, Iagoda a fost înlocuit și ulterior arestat în 1937. Moare executat în cadrul Procesului celor douăzeci și unu, fiind și el victimă a Marii Epurări politice, una dintre acuzații fiind aceea că l-ar fi otrăvit pe scriitorul Maksim Gorki. Iagoda a fost căsătorit cu Ida Auerbach (1905 – 1938), executată în 1938 și reabilitată în 1990.
Procesul celor douăzeci și unu
Procesul celor douăzeci și unu, desfășurat în martie 1938, a reprezentat ultimul act din șirul Proceselor de la Moscova, orchestrat de Stalin. Aceste procese au fost regizate pentru a elimina opoziția internă și pentru a consolida puterea lui Stalin.
Printre acuzații principali ai acestui proces s-au numărat Alexei Rîkov, Nicolai Ivanovici Buharin, Nicolai Krestinsky, Cristian Rakovski și Ghenrih Iagoda. Alți acuzați au inclus figuri precum Arkadi Rosengolț, Vladimir Ivanov, Mihail Cernov, Grigori Grinko și alții. Toți au fost etichetați ca membri ai „blocului de dreapta troțkist”, acuzați de conspirații pentru a răsturna comunismul și a restaura capitalismul în Rusia.
Citește și Istoria URSS
Acuzațiile aduse au fost extrem de grave, incluzând asasinatele unor figuri proeminente, comploturi pentru asasinarea lui Lenin și Stalin, sabotajul economiei sovietice, spionaj în favoarea unor țări precum Anglia, Franța, Japonia și Germania, și chiar trădare prin încheierea de acorduri secrete cu Germania și Japonia. Toți inculpații, cu excepția lui Krestinski care a negat inițial acuzațiile, și-au recunoscut vina. Majoritatea au fost condamnați la moarte prin împușcare, iar alții au primit pedepse cu închisoarea.
Aceste procese au fost un exemplu clar al utilizării justiției ca instrument politic în Uniunea Sovietică, cu scopul de a elimina adversarii politici și de a întări controlul guvernului asupra populației.
Execuția lui Iagoda reprezintă un exemplu elocvent al pericolelor puterii într-un regim totalitar. Viața sa, de la ascensiunea în rândurile puterii până la căderea dramatică și execuția, rămâne un exemplu deosebit de relevant pentru înțelegerea complexităților regimurilor autoritare și totalitare.
Ca o figură centrală în istoria Uniunii Sovietice, viața și acțiunile sale au fost subiectul multor lucrări istorice, documentare și chiar opere artistice. Aceste reprezentări contribuie la modul în care înțelegem și interpretăm acea perioadă istorică și influențează memoria colectivă despre regimul stalinist și victimele sale.
Ghenrih Grigorievici Iagoda rămâne o figură emblematică în istoria Uniunii Sovietice. Viața sa reflectă nu doar transformările politice și sociale ale acelei perioade, dar și natura complexă a puterii și a politicii într-un stat totalitar.