Glatz Alexandru. S-a născut pe 14 aprilie 1882, în Craiova. A urmat Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1901-1903); Școala de Aplicație a Artileriei, Școala Superioară de Război (1913/1914-1918/1919).
Funcții militare: comandant de subunitate și alte funcții în Regimentul 9 Artilerie (1903-1909), Regimentul 1 Cetate (1909-1911), Brigada 1 Artilerie, Regimentul 1 Artilerie ,,Regele Carol I’’ (1911 – 1913), Brigada 2 Artilerie (1913-1916) și Regimentul 21 Artilerie (1916 – 1917); ofițer în Biroul Informații din Comandamentul Armatei a 2-a (1917 – 1918); atașat militar în Turcia (1920-1924); comandant al Regimentului 34 Obuziere Oradea (1922-1924); șef de stat major la Divizia 17 Infanterie (1924 – 1925); diferite funcții în Marele Stat Major (1925 – 1929); secretar al Consiliului Superior al Appărării Naționale (1929); comandant al Brigăzii 2 Artilerie (1930-1933)58.
Medalii și Decorații: Medalia Jubiliară „Carol I” (1906); Medalia „Avântul Țării” (1913); Ordinul Coroana României cl. a V-a (1913); Ordinul național „Steaua României” cl. a V-a cu Spade (1917); Ordinul rusesc „Sfântul Stanislav” cu Spade, în grad de Ofițer (1917); Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 (1918); Ordinul Coroana României în grad de Comandor (1927). La data de 6 martie 1950, a fost închis la Sighet, iar la 1 august 1951 a fost condamnat la 2 ani de muncă silnică printr-o Decizie a Ministerului Afacerilor Interne.
Alexandru Glatz a încetat din viață în luna februarie a anului 1953, în închisoarea de la Sighet.
Bibliografie: Achim, Valeriu (editor), Închisoarea din Sighet acuză, Editura Gutinul, Baia Mare, 1991; Bălan, Ion, Regimul concentraționar din România, Fundația Academia Civică, București, 2000; Lăzărescu, Dan A., Introducere în istoria liberalismului european și în istoria Partidului Național-Liberal din România, Editura Viitorul Românesc, 1996; Muraru, Andrei, Dicționarul penitenciarelor din România comunistă: 1945-1967, Editura Polirom, 2008.