Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta din Republica Moldova, într-o familie de țărani români: Eudochia, născută Didic, și Pavel Vieru. La doar șase luni, viitorul poet rămâne orfan de tată, iar tatăl vitreg moare pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, poetul avea să evoce în scrierile sale satul natal și drama despărțirii de frații de pe malul drept al Prutului, exprimându-și profundul dor de România.
În confesiunile sale, poetul a rememorat adesea copilăria trăită lângă granița românească, pe malul stâng al Prutului, într-o zonă marcată de separare. „Sunt născut pe malul stâng al Prutului, în preajma Cernăuților, vizavi de Miorcanii lui Ion Pillat,” mărturisea Vieru. „Satele noastre – și-al meu, Pererita, și-al marelui poet – sunt ca o comună mai mare despărțită de o apă; pe un mal se află părinții, pe celălalt – copiii lor.” Poetul descrie cum, timp de decenii, „dacă unii doreau și doresc să ajungă în cosmos, eu viața întreagă am dorit să trec Prutul.” Această dorință i-a fost îndeplinită abia în 1973, moment pe care îl considera „cea mai fericită zi din viața mea.”
Grigore Vieru urmat școala în satul natal, iar mai apoi s-a înscris la școala medie din orașul Lipcani, absolvind în 1953. A continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, unde s-a specializat în Filologie și Istorie, absolvindu-l în 1958. În același an, devine membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, un pas important în cariera sa literară.
Debutul său editorial a avut loc în 1957, pe când era student, cu volumul de versuri pentru copii „Alarma”, apreciat de critica literară. Acest debut a fost urmat de alte volume dedicate celor mici, precum „Muzicuța” (1958) și „Mulțumim pentru pace!” (1963).
Citește și Alexandru Plămădeală, un reper al sculpturii basarabene din secolul XX
În 1968, lansează volumul de versuri lirice „Numele tău”, considerat de critica de specialitate o apariție originală în contextul literaturii din Basarabia. Creația sa a continuat să se diversifice, Grigore Vieru publicând și poezie pentru preșcolari, proză și antologii, printre care „Duminica cuvintelor” (1969), „Codrule, codruțule” (1970) și „Cântece de dragoste” (1971).
Grigore Vieru a fost puternic implicat în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, la sfârșitul anilor ’80, susținând renașterea identității românești. El a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și a participat activ la dezbaterile pentru adoptarea limbii române ca limbă oficială și pentru trecerea la grafia latină.
În 1982, a scris versurile pentru filmul muzical pentru copii „Maria Mirabela”, în regia lui Ion Popescu Gopo. Câteva decenii mai târziu, în 1990, Grigore Vieru a fost ales membru de onoare al Academiei Române, o recunoaștere simbolică a contribuției sale la literatura română. A urmat în 1992 lansarea albumului „Răsai”, în colaborare cu Doina și Ion Aldea-Teodorovici, unde cântecele compuse pe versurile sale au avut un ecou puternic în rândul publicului din Basarabia și România.
De-a lungul vieții, poetul a publicat numeroase volume în România, printre care „Hristos nu are nici o vină” (1991), „Curățirea fântânii” (1993) și „Rugăciune pentru mama” (1994). În martie 2008, Grigore Vieru a fost prezent la Bojdeuca „Ion Creangă” din Iași, declarând public că Mihai Eminescu și Ion Creangă au fost fundamentali pentru devenirea sa ca poet.
Grigore Vieru s-a stins din viață pe 18 ianuarie 2009, în urma unui accident rutier,