Harghita: Patru şcoli nu se află în grevă

Distribuie

Peste 4.500 de angajaţi din învăţământ din Harghita au întrerupt activitatea, luni, şi au intrat în grevă generală, existând şi patru şcoli în care niciun angajat nu se află în grevă, informează Agerpres.

Inspectorul şcolar general Demeter Levente a declarat, pentru sursa citată, că la nivelul judeţului 4.671 angajaţi au intrat în grevă de de luni, dintre aceştia 3.564 fiind cadre didactice.

„Deci, dintre cadrele didactice, după ce am centralizat datele trimise de către şcoli, (…) avem un procent de aproape 73% la nivelul judeţului Harghita. Asta înseamnă că 3.564 de cadre didactice avem în grevă începând de azi”, a spus Demeter Levente.

Acesta a mai precizat că, din datele primite, există şi patru şcoli unde niciun angajat nu a întrerupt activitatea, dar nu a făcut public numele acestora.

Inspectorul şcolar general a adăugat că, la nivelul judeţului, situaţiile privind prezenţa elevilor la şcoală sunt foarte diferite, în funcţie de procentajul angajaţilor care se află în grevă generală.

„Sunt mai multe situaţii, şcolile, oficial, n-au cum să interzică accesul copiilor la şcoală. Deci, dacă copiii se duc la şcoală, atunci, cumva, trebuie să fie supravegheaţi. Acum, depinde, pentru că avem şi unităţi unde avem aproape 100% sau chiar 100% prezenţa la grevă, acolo se poate realiza destul de greu supravegherea copiilor. Sigur, unde nu toată lumea este în grevă, acolo conducerea unităţii trebuie să rezolve acest aspect. (…) Acum nu avem noi date în care şcoli, în ce procentaj s-au dus copiii, elevii, mă gândesc că majoritatea a rămas acasă”, a mai spus inspectorul şcolar general Demeter Levente.

Citește și Grevă generală în învăţământ începând de luni