Herta Müller – Scriitoarea laureată a Premiului Nobel pentru Literatură și traseul ei cultural

Distribuie

Herta Müller (n. 17 august 1953, Nițchidorf, Timiș, România) este o scriitoare germană de limbă germană și română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009. A studiat germanistica și literatura română la Universitatea din Timișoara între anii 1973 și 1976.

Tatăl ei a fost un șvab bănățean înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar mama ei a fost deportată în Uniunea Sovietică, unde a fost deținută într-un lagăr de muncă forțată. Herta Müller a prelucrat aspecte legate de deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică în romanul său „Atemschaukel” (Leagănul respirației), publicat în 2009.

În perioada comunistă, Herta Müller a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni cu o atitudine protestatară, ceea ce a adus-o în atenția Securității. A făcut parte din cenaclul literar „Adam Müller-Guttenbrunn”, iar volumul său de debut, „Niederungen” (Ținuturile joase), a apărut în 1982, după o confruntare cu cenzura. Autoritățile române i-au interzis să mai publice după ce cartea a fost publicată și în Germania Federală.

Herta Müller a emigrat în Republica Federală Germania în 1987, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. A devenit membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie) în 1995 și a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură în 1999 și 2008. În 2009, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.

Citește și Herta Müller, hăituită de Securitate în 1989

Herta Müller a avut și activitate politică, protestând împotriva invitării foștilor colaboratori ai Securității la conferințe organizate de Institutul Cultural Român la Berlin și descriind într-un articol publicat în revista „Die Zeit” mașinațiile la care a fost și la care mai este supusă până în prezent de către lucrători ai serviciilor secrete românești.

Distincții
  • 1981: Premiul literar „Adam-Müller-Guttenbrunn” al cercului de literatură din Timișoara
  • 1982: Premiul UTC-la secțiunea „lucrări în limbile naționalităților conlocuitoare”
  • 1984 Aspekte-Literaturpreis
  • 1985 Rauriser Literaturpreis 
  • 1985: Premiul literar al orașului Bremen
  • 1987: Premiul literar „Ricarda Huch” al orașului Darmstadt
  • 1989: Premiul de limbă germană, împreună cu Gerhardt Csejka, Helmuth Frauendorfer, Klaus Hensel, Johann Lippet, Werner Söllner, William Totok, Richard Wagner
  • 1989: Premiul literar „Marieluise-Fleißer-Preis” al orașului Ingolstadt
  • 1990: Medalia comemorativă „Roswitha” a orașului Bad Gandersheim
  • 1991: Premiul literar „Kranichsteiner”
  • 1993: Premiul criticii pentru literatură
  • 1994: Premiul literar „Kleist”
  • 1995: Premiul european pentru literatură „Prix Aristeion”
  • 1995/96: Declarată „scriitor al orașului Bergen”
  • 1997: Premiul literar al orașului Graz
  • 1998: Premiul literar „Ida-Dehmel”
  • 1998: Premiul literar internațional „Literary Award” – IMPAC Dublin (pentru romanul „Herztier”)
  • 1999: Premiul literar Franz Kafka, acordat de Societatea Literară Franz Kafka din Austria
  • 2001: Premiul „CICERO”
  • 2002: Medalia Carl-Zuckmayer a landului Rheinland-Pfalz
  • 2003: Premiul literar Joseph-Breitbach (împreună cu Christoph Meckel și Harald Weinrich)
  • 2004: Premiul literar al Fundației Konrad Adenauer
  • 2005: Premiul literar al orașului Berlin
  • 2006: Premiul „Würth” pentru literarură europeană
  • 2006: Premiul literar „Walter Hasenclever” al orașului Aachen
  • 2007/08: Stipendiul „Internationales Künstlerhaus Villa Concordia” în Bamberg
  • 2009: „Heine-Ehrengabe” al asociației Heinrich Heine din Düsseldorf
  • 2009: Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”
  • 2009: Premiul Franz Werfel pentru Drepturile Omului
  • 2010: Premiul literar Hoffmann von Fallersleben
  • 2010: Marea Cruce de Merit cu stea a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania
  • 2015: Premiul Friedrich Hölderlin, din partea Universității Tübingen (înmânat la Tübingen în data de 11 decembrie 2015)
  • 2022: Ordinul Pour le Mérite