Iacobici Iosif. S-a născut pe 8 decembrie 1884. A absolvit liceul militar (școala de cadeți de infanterie) din Cașovia (Slovacia), liceul militar (școala de cadeți de cavalerie) din Mährisch-Weisskirchen și Școala Superioară de Război din Viena. În primul război mondial a fost încadrat, cu gradul de căpitan, în marele stat major al armatei austro-ungare, biroul operații. Apoi și-a continuat activitatea la marele cartier general al aceleiași armate.
Iosif Iacobici fost în două rânduri comandant al Armatei a IV-a. A ajuns în anul 1941 la gradul de general de corp de armată. În acelaşi an a fost numit ministru al Apărării Naționale, iar între 22 septembrie 1941-17 ianuarie 1942 a ocupat funcția de șef al Marelui Stat Major Român.
După terminarea celui de- al Doilea Război Mondial, noua putere l-a arestat şi l-a condamnat, în anul 1949, la 8 ani temniță grea, sub acuzația „crime de război”, fiind încarcerat la închisorile Văcărești, Jilava şi Aiud, unde a decedat în anul 1952.
Bibliografie: Corneanu, Constantin; Rauș, Nicolae, Sub povara marilor decizii, Editura Scripta, 2007; Duțu, Alesandru; Dobre, Florica, Drama generalilor Români. 1944-1964, Editura Enciclopedică, 1997; Scafeș, Cornel I., Armata Română, 1941-1945, Editura RAI, 1996.