India a lansat cu succes o rachetă şi a plasat pe orbită trei sateliţi

Distribuie

Organizaţia pentru Cercetare Spaţială din India a lansat cu succes vineri noua sa rachetă, Small Satellite Launch Vehicle (SSLV-D2), şi a plasat pe orbită trei sateliţi, relatează Xinhua.

SSLV-D2, de 34 de metri înălţime şi o greutate de 120 de tone, a decolat de la Centrul Spaţial Satish Dhawan din Sriharikota, în largul coastei Golfului Bengal, situat în statul Andhra Pradesh din sudul Indiei, la aproximativ 09:18 ora locală.

Racheta a plasat cei trei sateliţi pe o orbită circulară de 450 de km în jurul Pământului, în timpul zborului său de 15 minute.

Primul test de zbor al rachetei de pe 7 august anul trecut s-a încheiat cu un eşec parţial, deoarece nu a reuşit să plaseze satelitul pe orbita prevăzută. 

În noiembrie 2022, India a lansat cu succes prima sa rachetă dezvoltată de o companie privată, un punct de referinţă în eforturile acestei ţări de a crea o industrie spaţială comercială la costuri competitive.

Guvernul indian promovează dezvoltarea unei industrii spaţiale private care să completeze programul spaţial al statului, cunoscut pentru lansările şi misiunile sale cu costuri accesibile.

Anterior, în 2017, o rachetă indiană a plasat cu succes pe orbita terestră 104 sateliţi miercuri, stabilind astfel un record mondial pentru trimiterea celor mai mulţi sateliţi pe orbită într-o singură lansare

Citeșe și Oamenii de ştiinţă vor să readucă la viaţă o pasăre dispărută în secolul al XVII-lea