Înființarea ONU în 1945: Pilonul central al păcii și cooperării Internaționale

Distribuie

Înființarea Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1945 a marcat un moment de cotitură în istoria relațiilor internaționale și a reprezentat un efort global pentru menținerea păcii și securității în lume.

Contextul istoric

După ce lumea a fost zguduită de cel de-al Doilea Război Mondial, liderii politici și societatea în ansamblu au căutat modalități de a preveni astfel de catastrofe în viitor. Liga Națiunilor, înființată după Primul Război Mondial, nu reușise să împiedice declanșarea unui alt conflict de proporții, astfel că era necesară crearea unei noi instituții internaționale.

Procesul de înființare

În 1944, reprezentanții a 44 de țări s-au întâlnit la Conferința de la Dumbarton Oaks, SUA, pentru a discuta despre o nouă organizație internațională care să promoveze pacea și cooperarea. Discuțiile au continuat în 1945 la Conferința de la Yalta, unde liderii Aliaților – Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin – au convenit asupra principiilor de bază ale viitoarei organizații.

În aprilie 1945, delegați din 50 de țări s-au adunat la Conferința de la San Francisco pentru a redacta Carta ONU, documentul fondator al organizației. După două luni de negocieri, Carta a fost semnată la 26 iunie 1945, iar ONU a fost oficial înființată la 24 octombrie 1945, după ratificarea documentului de către cele cinci țări fondatoare cu drept de veto în Consiliul de Securitate: Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Sovietică, Franța și China.

Principalele obiective și structura ONU

ONU are patru scopuri principale, conform preambulului Cartei sale: menținerea păcii și securității internaționale, dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni, cooperarea în soluționarea problemelor economice, sociale, culturale și umanitare, și promovarea respectului pentru drepturile omului și libertățile fundamentale.

Citește și Provocarea – primul lungmetraj de ficţiune filmat în spațiu, lansat în cinematografele din Rusia

Organizația se bazează pe un sistem de organisme și agenții specializate, dintre care cele mai importante sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție și Secretariatul.

Adunarea Generală: Este alcătuită din toate statele membre ale ONU și se reunește anual pentru a discuta și a decide asupra problemelor globale, inclusiv pacea, dezvoltarea și drepturile omului. Fiecare stat membru are un vot în Adunarea Generală, iar deciziile sunt luate prin majoritate.
Consiliul de Securitate: Este format din 15 membri, dintre care cinci sunt permanenți (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia și China) și zece sunt aleși pentru mandate de doi ani. Consiliul de Securitate are responsabilitatea principală de a menține pacea și securitatea internațională și poate adopta rezoluții obligatorii pentru statele membre.
Consiliul Economic și Social (ECOSOC): Acesta coordonează activitățile economice și sociale ale ONU, colaborând cu numeroase agenții și organizații specializate, precum Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Internațională a Muncii (OIM) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Curtea Internațională de Justiție: Cu sediul la Haga, în Olanda, Curtea Internațională de Justiție este principalul organ judiciar al ONU și are competența de a soluționa litigiile dintre statele membre și de a oferi avize consultative asupra problemelor juridice prezentate de Adunarea Generală sau Consiliul de Securitate.
Secretariatul: Condus de Secretarul General, ales pentru un mandat de cinci ani, Secretariatul asigură funcționarea zilnică a ONU și implementarea programelor și politicilor stabilite de statele membre. Secretarul General este, de asemenea, un diplomat de rang înalt și un mediator în cazul conflictelor internaționale.

De la înființarea sa în 1945, ONU a jucat un rol esențial în menținerea păcii și securității, promovarea dezvoltării și protejarea drepturilor omului în întreaga lume.