Joi, 26 mai 2022, cu începere de la ora 10:00, la Casa Muzeelor va avea loc o întâlnire între elevii Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” Iași și cei ai Școlii Gimnaziale Internaționale Spectrum Iași, facilitată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
În cadrul evenimentului se vor desfășura diverse activități ce urmăresc obținerea unei înțelegeri coerente asupra Holocaustului, bazată pe fapte istorice, informează Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
Activitatea va debuta cu o prezentare introductivă privind Holocaustul în Europa și România, dar și a evenimentelor care au marcat Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Conferința va fi susținută de invitatul special Dan-Alexandru Săvoaia, asist. univ. dr. la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În continuare, participanții vor face prezentări interactive. Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” Iași vor aborda tema Holocaustului, iar elevii Școlii Gimnaziale Internaționale Spectrum Iași vor vorbi despre sinagogi – casele de rugăciune ale cultului mozaic.
Citește și Gală dedicată sopranei Adriana Severin, la Opera din Iași
De asemenea, va avea loc și prezentarea proiectului „Trecut, prezent, viitor. Pe urmele istoriei”, proiect al Școlii Spectrum finanțat de Institutul „Olga Lengyel” din New York. Elevii Școlii „Ion Simionescu” vor continua activitatea cu o serie de eseuri asupra unor cărți citite de către aceștia pe tema Holocaustului.
După extragerea concluziilor, toți participanții la eveniment vor fi implicați într-o dezbatere ce are în centru educația despre Holocaust ca o cale de a înțelege mai bine istoria și de a dezvolta spiritul toleranței, dialogul, multiculturalismul.
La final, elevii vor lua parte la o vizită interactivă în sălile Muzeului Pogromului de la Iași, în care sunt expuse fotografii din timpul Pogromului, o hologramă, mărturii ale supraviețuitorilor, documente și artefacte.
Evenimentul Holocaust – destine frânte este coordonat de: prof. Oana Nechifor, prof. Carmen Călugăru, prof. Andreea Granic, prof. Andreea Pîrvan, prof. Simona Toma și Diana-Lona Leonte și Dora Cană, muzeografe MNLR Iași.