Istoria orașului Călan: de la preistorie la reconversie economică

Teritoriul actualului oraș Călan, situat în județul Hunedoara, are o istorie bogată și complexă, care datează din preistorie și se întinde până în zilele noastre.

Perioada preistorică

Pe teritoriul actual al orașului Călan și al satelor învecinate, numeroase descoperiri arheologice atestă prezența omului încă din cele mai vechi timpuri. Peșterile din dealul Măgura au adăpostit așezări omenești datând din neoliticul vechi (5500-3500 î.e.n.), așa cum reiese din urmele găsite și păstrate la Muzeul județean din Deva.

Pe lângă acestea, fragmente de ceramică arsă, piatră șlefuită, cremene, topoare, brățări din bronz și alte artefacte, descoperite în satele Valea Sângeorgiului, Sântămăria de Piatră, Strei Săcel și Strei, atestă continuitatea așezărilor umane în zonă. Două măsele de mamut, găsite în localitate, demonstrează existența unei așezări din perioada paleoliticului.

Din neolitic au fost descoperite fragmente de vase, urme de chirpici, oase de animale, coarne de cerb, întărind ideea că zona era locuită. Perioada de tranziție către epoca bronzului (circa 1900 -1700 î.e.n.) este atestată de fragmentele de vase cu ornamentații din lut ars (Streisângeorgiu), pietre de lustruit și măcinat, și fragmente de ciocane din piatră șlefuită. Toate aceste descoperiri arheologice indică faptul că așezarea a fost intens locuită în perioada preistorică.

Antichitatea și dezvoltarea civilizației daco-geților și romane în zona Călan

În epoca antichității, daco-geții și-au perfecționat uneltele, locuințele, armele și stilul de viață, contribuind la dezvoltarea rapidă a forțelor de producție și a legăturilor cu lumea greco-romană din sudul și răsăritul țării. Calcarul din dealul Măgura a fost folosit în construcțiile impunătoare din Munții Orăștiei, determinând o dezvoltare explozivă a zonei.

În a doua epocă a fierului (sec. V – I î.e.n.), daco-geții și-au perfecționat uneltele, crescând productivitatea muncii și generând un surplus de produse. Cele două secole care au precedat cucerirea Daciei de către romani au însemnat o dezvoltare rapidă a forțelor de producție, datorată generalizării fierului și a legăturilor geto-dacilor cu lumea sclavagistă greco-romană din sudul și răsăritul țării.

Cucerirea romană a adus schimbări profunde în Dacia, inclusiv pe teritoriul actualului oraș Călan, denumit la acea vreme pagus Aquaensis. Pe marele drum roman, în Tabula Peutingeriana, este menționat Aquae. Așezarea civilă Aquae era puternică, dovadă fiind varietatea de urme materiale găsite în Călan și împrejurimi, inclusiv căramizi romane și ceramică. Zidării, coloane, capiteluri, sculpturi în piatră, căramizi și monede de la împăratul Traian la Filip Arabul sunt alte urme descoperite în zonă.

Citește și Corul Siderurgiștilor din Călan. Scurt Istoric

Localitatea Aquae este documentată într-o știre epigrafică găsită în biserica satului Călanul Mic, la aproximativ 1 km de băi. În ambele războaie dacoromane (din 101–102 și 105–106 e.n.), o parte din lupte s-au purtat pe Valea Streiului și pe Salea Luncanilor. Istoricii au identificat râul Strei cu anticul Sargeția, despre care Dio Cassius relatează că în acea zonă au fost găsite comorile lui Decebal.

În timpul stăpânirii romane (106-271), localitatea Aquae, cu rang de ”pagus”, era a doua ca mărime după Sarmisegetusa Ulpia Traiana și se integra efervescent în viața economică a civilizației romane. Vasile Pârvan demonstrează că localitatea Aquae este menționată de Ptolemeu. În apropierea pagusului Aquae, existau numeroase alte așezări romane (vicus-uri), ale căror urme au fost descoperite pe teritoriul satelor componente ale actualului oraș Călan.

Pe lângă Aquae, în zona Călan au fost identificate numeroase urme ale civilizației romane, cum ar fi construcțiile și obiectele de uz comun, care atestă intensitatea vieții economice și culturale a acelei perioade. Acest fapt subliniază importanța strategică și economică a regiunii în epoca romană și rolul său în procesul de romanizare a Daciei.

După retragerea romanilor din Dacia în 271 e.n., multe dintre așezările romane au fost abandonate sau distruse. Cu toate acestea, urmele civilizației romane din zona Călan au supraviețuit, păstrându-și importanța istorică și contribuind la cunoașterea trecutului și la formarea identității culturale a populației locale de-a lungul secolelor.

Evul Mediu în Călan: Episcopi, cneji și dezvoltarea localităților

Denumirea orașului Călan ar proveni de la numele unui episcop, Calanus, despre care se spune care a deținut o moșie în zonă cu peste 650 de ani în urmă, deși nu există niciun document, în afara monografiei profesorului Ioan Ocolișan, care să ateste acest fapt, iar în arhive nu apare niciun episcop cu numele Calanus care să fi domiciliat în Țara Hațegului. În secolul al XII-lea, conform monografiei profesorului Ioan Ocolișan, episcopul Calanus și-ar stabilit o reședință de vară pe teritoriul actual al satului Sâncrai, dezvoltând împreună cu românii băștinași câteva localități.

În această perioadă, moșiile cneji și juzi români din zona Călanului și-au păstrat o situație politică, administrativă și judecătorească proprie față de voievodat și principatul Transilvaniei, chiar și după cucerirea ungară. Satele din împrejurimi au fost transformate treptat în sate iobăgești, proces ce s-a încheiat la sfârșitul secolului al XVI-lea, impunându-se țăranilor obligații față de biserică, stat și stăpânul moșiei.

Citește și Călanul Mic, satul care a dat lumii o voce unică: Mariana Anghel

Documentele din Evul Mediu atestă existența a numeroase localități din zona Călan, precum Streisângiorgiu, Sântămăria de Piatră, Sâncrai, Batiz, Nădăștia de Jos și Nădăștia de Sus, menționându-se, de asemenea, cnezii și stăpânirile lor. La mijlocul secolului XV, voievodul Iancu de Hunedoara a deținut în stăpânire și posesiuni din zona centrală a comitatului, incluzând localități precum Călanu Mic, Sâncrai, Călan (Crișeni), Strei Săcel, Streisângiorgiu, Ruși, Strei, Nădăștia de Jos și Nădăștia de Sus.

Această perioadă a Evului Mediu în Călan evidențiază importanța strategică și economică a zonei, precum și dezvoltarea localităților sub stăpânirea unor figuri marcante, precum episcopul Calanus și cnezii din Streisângiorgiu și Strei.

Tranziția spre Epoca Modernă și dezvoltarea industriei

În tranziția spre Epoca Modernă, zona Călan a cunoscut o serie de evenimente și transformări semnificative, inclusiv dezvoltarea industriei în regiune. Aceste evenimente au influențat și modelat istoria și comunitatea locală.

În 1760, apare pentru prima dată în documente numele de Puszta Kalan. Pe 15 decembrie 1763, nobilul Samuel Zeik din Strei este delegat să afle un loc potrivit pentru organizarea și funcționarea noii instanțe numite „Tabla Continua” a comitatului Hunedoara.

În 1784, Răscoala lui Horea implică toate satele de pe Valea Streiului, inclusiv cele din zona Călanului. În 1867, un teren de aproape 180 de iugăre (cca 104 ha) este cumpărat de Administrația Societății Brașovene de Mine și Metalurgie. Acest teren, provenit în mare parte din moșia Kalan, urma să găzduiască construcția Uzinei Metalurgice (Uzinele de Fier).

În decembrie 1868, inginerul Otto Gmelin este angajat pentru elaborarea planurilor uzinei, iar în mai 1869, începe construcția primului furnal. În 1870, se construiesc primele 10 case ale coloniei uzinii, clădirea administrativă și laboratorul. În iarna anului 1871, Uzinele de la Călan își încep activitatea, punând în funcțiune primul furnal.

În 1875, furnalul numărul 2 este pus în funcțiune, iar tracțiunea cu locomotivă cu abur este introdusă pe calea ferată îngustă către Teliuc. Uzina continuă să se dezvolte prin darea în exploatare a unei secții de laminate, a unei turnătorii și a instalațiilor aferente.

Citește și De la Călan la Olimpiade: povestea jurnalistei Alina Alexoi

În 1897, Societatea Anonimă de Mine și Metalurgie Călan preia de la Asociația Brașoveană, Uzina Călan, Mina Teliuc, Uzinele Rușchița și Oțelul Roșu. În 1899, se construiește o instalație de alimentare a uzinei cu apă din râul Strei, prima amenajare hidro a râului din istorie.

În 1911, Uzina din Călan trece în proprietatea Societății Uzinelor Metalurgice Rimamuranj și Salgotarjan, care le deține până în anul 1924.

Această perioadă de tranziție spre Epoca Modernă a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării Călanului, transformând regiunea într-un centru industrial important. Progresul în industria minieră și metalurgică a determinat o creștere a populației și a diversității etnice în zonă.

Perioada interbelică în Călan

Perioada interbelică a reprezentat o etapă importantă în istoria Călanului, marcând evoluții sociale și economice semnificative. În acest timp, orașul (raportat la unitatea administrativ teritorială de astăzi) a fost influențat de evenimente politice, precum înființarea consiliilor naționale române în localitățile din zonă, și de participarea delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în 1918. Aceste evenimente au consolidat sentimentul național și au contribuit la integrarea Călanului în noul stat român.

În 1924, Uzinele Metalurgice „Titan S.A.R.” au fost înființate prin cooperarea dintre mai multe societăți și bănci, unind Uzina Călan cu alte uzine și mine din țară. Această mișcare a contribuit la dezvoltarea industriei metalurgice și la creșterea numărului de angajați în Călan.

Cu toate acestea, perioada interbelică nu a fost lipsită de conflicte și probleme economice. În 1929, muncitorii de la Uzina Călan au declanșat o grevă generală, cauzată de oprirea lucrului și reducerea salariilor. Tratativele cu patronatul au eșuat, iar conflictul a arătat tensiunile sociale și inegalitățile din acea vreme.

Marea criză economică din perioada 1929-1933 a afectat și Călanul, provocând oprirea producției la uzine. Însă, în 1934, lucrurile au început să se îmbunătățească, odată cu reluarea activității și modernizarea uzinelor.

Citește și Istoria Casei de Cultură din Călan: 1990-2023

Perioada interbelică a fost una complexă și contradictorie pentru Călan, cu progrese sociale și economice, dar și cu conflicte și crize. Această perioadă a lăsat o amprentă profundă asupra istoriei orașului, pregătindu-l pentru provocările care aveau să vină în anii următori.

Evoluția Călanului în perioada postbelică – de la naționalizare la apogeul industriei siderurgice

Perioada postbelică a adus numeroase schimbări în viața orașului Călan, începând cu naționalizarea consorțiului Titan-Nădrag-Călan S.A.R. în 1948. Acest proces a inclus naționalizarea a peste 8.900 de mari unități economice, transformând industria, băncile, companiile de asigurări și transport din România.

În anii ’50, colonia muncitorească Călan a cunoscut o dezvoltare urbană accelerată, cu construcția primelor blocuri de locuințe și a unei școli de ucenici. De asemenea, în 1952, a fost pus în funcțiune al doilea furnal complet mecanizat, iar între 1956 și 1957 a fost construită semicocseria, integrată administrativ Uzinei „Victoria” Călan.

Orașul Nou Călan a început să fie construit în 1959, pe terasa din dreapta râului Strei, în apropierea bisericii seculare din Streisângeorgiu. În 1961, Călanul a fost ridicat la rangul de oraș, iar populația zonei a crescut rapid, depinzând în mare parte de uzina metalurgică.

În anii ’70 și ’80, s-au făcut investiții în infrastructura culturală și sportivă a orașului, cu înființarea Casei de Cultură în 1976 și a unei policlinici și baze sportive în 1981. Aceste proiecte au contribuit la creșterea calității vieții și a atractivității orașului pentru noi locuitori.

Citește și Consiliul tehnico-economic al CNI SA din 19 decembrie a aprobat construirea unei săli de sport în Călan

Apogeul industriei siderurgice la Călan a fost atins în 1989, când aproape 8.000 de persoane lucrau la Combinatul Siderurgic, iar populația orașului și a localităților aparținătoare ajunsese la peste 14.000 de locuitori. Producția impresionantă de piese turnate a plasat România pe locul 9 în lume, depășind țări precum Anglia, Canada, Olanda, Spania și Suedia.

Declinul Imperiului Fierului – desființarea Sidermet și scandalul radioactiv

După anul 1990, combinatul siderurgic din Călan a devenit Societatea Comercială Sidermet Călan. În 1997, o strategie a FPS susținută de deputatul hunedorean Sorin Dimitriu a condus la divizarea patrimoniului SC Sidermet Călan în 12 societăți comerciale independente. Această divizare a redus numărul de muncitori de la aproximativ 8.000 la doar 1.000.

Una dintre noile societăți, Minagval Călan, a moștenit atât debitele cât și creanțele de la Sidermet Călan și a preluat întreaga platformă siderurgică construită după 1975. Societatea Comercială Minagval Calan a intrat ulterior în procedură de lichidare și a fost declarată în faliment. Platforma a fost vândută în 2000 la o licitație către compania Forever Vălișoara pentru 1,3 milioane de dolari, care ulterior a vândut-o la fier vechi. Platforma a fost, de asemenea, jefuită ani la rând de hoții de fier vechi.

În 2001, un scandal de presă a izbucnit în jurul celor două furnale demontate de compania Forever, din cauza radioactivității detectate în zona respectivă. Comisia Națională pentru Controlul Activelor Nucleare (CNCAN) a efectuat un control la Călan și a constatat existența radiațiilor și a pericolului de contaminare a mediului și a personalului din zonă. La construcția furnalelor 3 și 4 fuseseră introduse 80 de surse radioactive, dar după 1989 nimeni nu a mai ținut cont de acest lucru. CNCAN a descoperit o contaminare cu radioizotopi de 250 de ori mai mare decât limita normală în apropierea furnalelor dezafectate.

Turnătoria 1 și obstacolele întâmpinate de investitorul francez

Turnătoria 1 a fost separată de Sidermet, iar Fondul Proprietății de Stat a încheiat un contract cu investitorul francez Roger Paul Martinez pentru preluarea activului modelărie. Această secțiune se ocupa de realizarea modelelor din lemn pentru piesele turnate din fontă. Prin contract, investitorul francez se obliga să preia 80 de muncitori și să continue producția de modele din lemn.

Cu toate acestea, la doar 24 de ore după semnarea documentelor, reprezentanții Turnătoriei 1 au devalizat Secția modelărie, împiedicând astfel investitorul francez să își îndeplinească obligațiile contractuale. Au urmat numeroase șicane, precum controale ale organismelor financiare, de protecție a muncii sau de inspecție a muncii, care s-au soldat cu amenzi, anulate ulterior de instanță. Situația a culminat cu decuplarea firmei de la rețeaua de curent electric în decembrie 2001, deși facturile erau plătite. După patru luni de întrerupere, curentul a fost reconectat, dar la scurt timp a fost din nou oprit, ceea ce a dus la un blocaj financiar și la imposibilitatea de a plăti furnizorii și muncitorii. În cele din urmă, Roger Paul Martinez a decis să-și mute afacerea în altă parte.

În martie 2002, angajații platformei industriale Turnătoria 1, care nu-și primiseră salariile de opt luni, au primit, în loc de bani, obiecte precum bibelouri, casetofoane, mașini de spălat sau chiar cuie. La acel moment, societatea avea 127 de angajați.

Eșecul parteneriatului dintre AVAS și compania germană Pipe Products în cadrul AMIDIP

În 2003, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) dorea să renunțe la Sidermet Călan, o societate cu datorii mari și nepotrivită pentru privatizare. S-a decis înființarea unei noi companii, AMIDIP, cu o parte din activele existente (un furnal și o linie de turnare a tuburilor) în parteneriat cu compania germană Pipe Products, componentă a concernului AMIANTIT din Arabia Saudită. În vara aceluiași an, AMIDIP a început să producă fontă ductilă pentru linia de tuburi de la Mecanica Orăștie (oprită între timp în condiții suspecte). Partenerul străin urma să investească 12 milioane de dolari, și se preconiza angajarea a 1.000-1.200 de persoane.

Cu toate acestea, în a doua jumătate a anului 2003, procesul de producție s-a oprit, deoarece SNCFR, ca creditor al Sidermet, a cerut ca toate creanțele sale să fie recuperate din activele transferate la AMIDIP. Litigiul a întârziat investiția cu un an și jumătate, dar instanțele au respins în cele din urmă solicitarea SNCFR. În 2004, Pipe Products a încercat să cumpere activele cu care statul român participase la constituirea AMIDIP, dar s-a retras de la negocieri după ce AVAS a cerut 20 de milioane de dolari. Prețul a scăzut ulterior la 3,9 milioane de dolari, însă nimeni nu a participat la licitații, iar în toamna anului 2005, AMIDIP a intrat în faliment.

Citește și Cultura în regimul lui Gheorghiu-Dej într-un oraș monoindustrial – Călan

La 11 februarie 2005, 380 din cei 580 de salariați ai AMIDIP au fost disponibilizați. În ianuarie 2006, compania mai avea 200 de angajați pentru activități de pază și conservare. Atât directorul executiv, cât și liderul sindical AMIDIP au considerat că situația a fost provocată de interesele unor cercuri de afaceri din București, care doreau ca România să nu producă tuburi din fontă ductilă, ci să importe la preț dublu.

În 2006, au expirat ultimele mărci înregistrate ale SIDERMET, iar fosta platformă siderurgică a fost lăsată în paragină, fiind pradă tăietorilor de fier și firmelor de demolări și recuperare de materiale refolosibile.

Între 2012 și 2016, au avut loc lucrări de ecologizare și reabilitare a fostei platforme siderurgice din Călan. Aceste eforturi au culminat cu deschiderea Parcului Industrial Călan în 2016, în urma unei investiții de 64.000.000 RON provenite din fonduri europene.

Pe 4 ianuarie 2022, a fost finalizată cea mai mare investiție privată de după 1989 în Călan, o unitate de depozitare și activități de logistică pentru o companie internațională în Parcul Industrial Călan. Valoarea investiției a fost de 44.598.535 RON.

Citește Mircea Eugen Șelariu, spiritul Călanului care a strălucit în inginerie și sport

Orașul Călan, situat în județul Hunedoara, a trecut de-a lungul istoriei prin numeroase schimbări și transformări, fiind marcat de evenimente semnificative. Începând cu perioada medievală, până în prezent, evoluția orașului a fost influențată de contextul social, economic și politic specific fiecărei epoci.

Una dintre cele mai importante etape din istoria orașului Călan a fost dezvoltarea industriei siderurgice, care a jucat un rol esențial în creșterea economică a zonei în secolul al XX-lea. În ciuda succeselor inițiale, industria a cunoscut un declin puternic după 1989, fiind marcată de procese complexe de restructurare, falimente și probleme sociale.

În prezent, orașul Călan încearcă să își redefinească identitatea și să se adapteze la noile realități economice și sociale. Prin investiții în domeniul logistic și dezvoltarea unor noi afaceri, orașul își propune să atragă noi investitori și să creeze oportunități pentru locuitorii săi. Deși trecutul industrial al orașului Călan s-a încheiat, viitorul său depinde acum de capacitatea de reinventare și adaptare la contextul actual.