Istoria URSS

Distribuie

Uniunea Sovietic a avut un impact profund asupra cursului secolului XX. Fondată în urma unei revoluții care a răsturnat vechea ordine țaristă, URSS a devenit un simbol al comunismului și un actor principal pe scena internațională, până la colapsul său surprinzător în 1991.

Revoluția Bolșevică și ascensiunea lui Lenin

Contextul Primului Război Mondial și nemulțumirile sociale și economice acumulate în Rusia țaristă au creat un teren fertil pentru schimbare. Revoluția din Februarie 1917 a fost un punct de cotitură, culminând cu abdicarea Țarului Nicolae al II-lea și înființarea unui guvern provizoriu. Aceasta a deschis calea pentru schimbări radicale în structura politică și socială a țării.

În octombrie 1917, Bolșevicii, conduși de Vladimir Lenin, au preluat puterea printr-o revoltă armată, marcând începutul transformării Rusiei într-o republică socialistă. Această mișcare a pus capăt guvernului provizoriu și a inițiat o serie de schimbări radicale sub ideologia comunistă.

După un război civil sângeros și consolidarea puterii bolșevice, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a fost oficial formată în 1922. Aceasta reprezenta o uniune de republici socialiste, sub hegemonia Partidului Comunist.

În 1921, ca reacție la dificultățile economice și revoltele interne, Lenin a introdus Noua Politică Economică (NEP). Aceasta a fost o abatere temporară de la principiile comuniste stricte, permițând un grad de comerț privat și folosind mecanismele de piață pentru a revitaliza economia sovietică.

Sub Lenin, s-au pus bazele unui stat centralizat, cu un sistem de partid unic și o structură politică și economică strict controlată. Acest sistem a permis implementarea rapidă a politicilor și a consolidat puterea Partidului Comunist.

Lenin a murit în 1924, lăsând în urmă un partid divizat și o luptă intensă pentru putere. Această luptă a fost predominantă între Joseph Stalin și Leon Trotsky, fiecare cu viziuni diferite asupra viitorului URSS.

Era Stalinistă (1924-1953)

După moartea lui Lenin, Joseph Stalin a început să-și consolideze puterea, eliminând rivali politici precum Leon Trotsky și alții din vechea gardă bolșevică. Stalin a introdus un regim totalitar, caracterizat prin control centralizat, propagandă intensă, și un cult al personalității. Politicile sale au remodelat profund societatea și economia sovietică, dar au avut și un cost uman enorm.

Sub Stalin, s-au desfășurat Marea Epurare și alte campanii de represiune, în care milioane de oameni au fost executați, trimiși în Gulaguri sau persecutați pentru presupuse activități contra-revoluționare. Aceasta a creat o atmosferă de teroare și suspiciune generalizată în întreaga societate.

Stalin a pus un accent deosebit pe industrializarea rapidă a URSS. Acest lucru a fost realizat prin Planurile Cincinale, care au prioritizat dezvoltarea industrială masivă, în special în domenii precum siderurgia, mineritul și producția de mașini grele. Deși aceste eforturi au transformat URSS într-o putere industrială majoră, ele au fost realizate prin muncă forțată.

Colectivizarea agriculturii a fost o altă politică majoră a erei Stalin. Țăranii au fost forțați să renunțe la pământurile lor și să se alăture fermelor colective. Această politică a avut consecințe devastatoare, inclusiv foametea masivă, cea mai notabilă fiind Holodomorul din Ucraina.

Al Doilea Război Mondial a reprezentat un moment crucial în istoria URSS. Inițial, Pactul Molotov-Ribbentrop între URSS și Germania nazistă a permis Uniunii Sovietice să-și extindă teritoriul. Cu toate acestea, invazia Germaniei în 1941 a marcat începutul unui conflict brutal, care a culminat cu victoria sovietică în 1945.

Citește și Stalin și regimul său sângeros: O privire asupra vieții și crimelor dictatorului sovietic

Contribuția URSS la înfrângerea Axei a fost relevantă, dar costul uman și material a fost imens. Războiul a lăsat URSS cu mari pierderi de vieți omenești și distrugeri masive. Postbelic, Stalin a consolidat controlul sovietic asupra Europei de Est, stabilind regimuri comuniste aliate în țările ocupate de Armata Roșie.

Era Stalinistă a lăsat o amprentă profundă asupra URSS și a lumii întregi. A fost o perioadă de transformare radicală, dar și de suferință umană masivă. Stalin a murit în 1953, lăsând în urmă un stat puternic și temut, dar și o societate profund marcată de represiune și teroare.

Perioada post-Stalin și tranziția politică (1953-1985)

După moartea lui Stalin în 1953, Nikita Hrușciov a preluat conducerea și a inițiat un proces de destalinizare, denunțând crimele și politica de teroare a predecesorului său. În timpul conducerii lui Hrușciov, URSS a experimentat o relaxare a represiunii politice și o parțială liberalizare culturală și socială. Hrușciov a fost, de asemenea, responsabil pentru momente semnificative în politica externă, inclusiv Criza Rachetelor din Cuba și o încercare de coexistență pașnică cu Occidentul.

Era Hrușciov a fost, de asemenea, marcata de progrese importante în programul spațial sovietic, inclusiv lansarea primului satelit artificial, Sputnik, și a primului om în spațiu, Yuri Gagarin. Aceste realizări au reprezentat un punct culminant al competiției tehnologice și ideologice dintre URSS și Statele Unite în timpul Războiului Rece.

Leonid Brejnev a preluat conducerea în 1964, inaugurând o perioadă de stabilitate politică, dar și de stagnare economică și birocrație excesivă. În timpul conducerii lui Brejnev, URSS a consolidat și mai mult controlul asupra statelor satelit din Europa de Est, exemplificat prin intervenția militară în Cehoslovacia în 1968.

Politica externă a fost dominată de o continuă rivalitate cu SUA, deși perioadele de detensionare, cum ar fi SALT I și SALT II (Tratatele de Limitare a Armelor Strategice), au redus temporar tensiunile. În ciuda acestor eforturi, competiția în armament și influență globală a continuat să fie o caracteristică centrală a Războiului Rece.

Tranziția și premergătorii lui Gorbaciov

După moartea lui Brejnev în 1982, a urmat o perioadă de scurtă perioadă instabilitate, cu Yuri Andropov și Konstantin Cernenko ca lideri succesivi. Această perioadă a fost caracterizată de o continuare a politicilor brejneviene, fără reforme semnificative sau schimbări de direcție. Economia URSS a continuat să se confrunte cu probleme grave, inclusiv stagnare, ineficiență și lipsa tehnologiei avansate.

Această perioadă a pregătit scena pentru ascensiunea lui Mihail Gorbaciov și pentru reformele radicale pe care le-a inițiat, încercând să salveze URSS de la colapsul economic și politic.

Citește și Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a murit la vârsta de 91 de ani

Mihail Gorbaciov a devenit liderul URSS în 1985 și a introdus reforme radicale în încercarea de a revigora economia și societatea sovietică. Perestroika (Restructurare) și Glasnost (Transparență) au fost pilonii principali ai acestor reforme.

Perestroika a vizat restructurarea economică a URSS, introducând elemente de economie de piață și reducând controlul statului asupra industriei. Această politică a încercat să stimuleze productivitatea și inovația, dar s-a lovit de rezistența birocrației și a structurilor economice învechite.

Glasnost a promovat o mai mare libertate de expresie și deschidere în guvernare. Aceasta a permis o discuție publică mai deschisă despre problemele politice și sociale și a expus adâncimea corupției și a incompetenței din cadrul sistemului sovietic. Glasnost a fost, de asemenea, un factor cheie în creșterea mișcărilor naționaliste și independente în republicile sovietice.

Era Gorbaciov și colapsul URSS (1985-1991)

Reformele lui Gorbaciov, deși bine intenționate, au accelerat dezintegrarea URSS. Economia a intrat într-o criză profundă, iar tensiunile naționale și politice au crescut.

Economia URSS s-a prăbușit sub greutatea reformelor nerealizabile, a birocrației ineficiente și a lipsei de resurse. Scăderea prețurilor petrolului a înrăutățit situația economică. Politic, puterea centrală s-a erodat pe măsură ce republicile sovietice începeau să ceară mai multă autonomie sau chiar independență totală.

Prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 a simbolizat sfârșitul influenței sovietice în Europa de Est. În 1991, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Gorbaciov a accelerat procesul de dezintegrare. Republicile sovietice, una câte una, au declarat independența. În decembrie 1991, prin semnarea Acordului de la Belaveja de către liderii Rusiei, Ucrainei și Belarusului, URSS a fost declarată oficial dizolvată.

Perioada Gorbaciov a fost una de schimbare seismică pentru URSS. Reformele sale, deși realizate cu intenții pozitive, au contribuit la dezintegrarea rapidă a unei superputeri care a dominat scena politică mondială timp de aproape șapte decenii. Colapsul URSS a marcat sfârșitul Războiului Rece și a deschis un nou capitol în istoria mondială, cu consecințe care se resimt și astăzi.